miercuri

17 iulie, 2024

30 iunie, 2011

Preşedintele Traian Băsescu a acuzat, miercuri, UDMR că prin ”şantajul” cu ieşirea de la guvernare în cazul reorganizaării administrativ-teritoriale a blocat evoluţia majorităţii românilor din cauza unor interese etnice.

”Consider că nu este corect ca un partener care reprezintă o minoritate să blocheze evoluţia pozitivă a majorităţii din interese etnice. E doar o chestiune de morală politică, pentru că până la urmă şi minoritatea maghiară e tot parte a acestei ţări şi dacă politicienii au nişte interese să-şi menţină consilii judeţene, funcţii locale, clientela politică, ei trebuie să vadă până unde împing acest partizanat etnic, pentru că atunci când afectează interesele majorităţii poate deveni toxic”, a avertizat Băsescu, la postul 10 TV.

El a spus că mai aşteaptă o rezolvare rezonabilă pentru reorganizarea administrativ-teritorială.


”Şantajul că vom crea instabilitate politică şi implicit aruncăm României în aer dacă faceţi o reorganizare administrativă care să-i ajute pe români poate avea limite. În mod categoric, limita se numeşte afectarea intereselor majorităţii. Acest lucru trebuie gândit. Eu am luat, dacă vreţi, lovitura deciziilor UDMR în piept, dar am timp să reflectez toată vara care este soluţia, pentru că, repet, nu este corect ca de la interesele unei minorităţi şi sub şantajul creării instabilităţii politice să sufere majoritatea”, a mai spus şeful statului.

Ce a mai spus Băsescu, la 10 TV:

Despre miniştrii Cabinetului Emil Boc. ”Îmi place Anca Boagiu, a pus piciorul în prag la Ministerul Transporturilor. Îmi place ministrul Justiţiei, este un om cu calm care a reuşit în tot viesparul ăsta din justiţie să se mişte cumva, să găsească nişte soluţii. Foarte mult îmi place ministrul Educaţiei, care a ţinut foarte mult de lege. El a fost în comisia prezidenţială de elaborare a raportului pe educaţie, a lucrat la Preşedinţie, la proiectul Legii Educaţiei, şi pe urmă, când a fost lucrat la guvern proiectul legii, l-a susţinut cu o onestitate formidabilă şi acum implementează legea, ceea ce este mare lucru”.

Despre viitorul preşedinte. ”Eu cred că preşedintele României va fi un om care nu este acum în prima linie. Nu-l ştiu, deşi am în cap o listă, nu pot să spun că nu. Însă, este clar că după Ion Iliescu, după Emil Constantinescu, după mine, românii vor vrea un alt tip de preşedinte decât cei trei. Sunt convins că nu mai vor un preşedinte jucător, un preşedinte care să preseze pe Guvern: <faceţi aia, trebuie făcută aia!> . Sunt convins că nu vor nici un preşedinte tolerant ca Ion Iliescu. Cred că românii vor vrea un om de cultură, care să le dea şi impresia că este un om deschis la minte”.


Despre criza din Grecia. ”Cred că suntem într-o capcană toţi: privim Grecia ca pe pacientul numărul unu. Sunt alţi pacienţi mai grav bolnavi decât Grecia sau cu urmări mai mari pentru UE, decât cazul Greciei. Deja, anul trecut, românii din Spania şi Italia au trimis jumătate din cât trimiteau înainte în băncile româneşti. Nu Grecia este cel mai mare risc al UE. Sunt ţări mari care sunt în dificultate”.

Articole recomandate:

Etichete:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: