luni

22 aprilie, 2024

2 mai, 2011

Barack Obama: Osama Bin Laden este mort. Potrivit preşedintelui american, liderul şi fondatorul Al Qaeda a fost ucis de forţele armate americane, trupul său aflându-se în posesia acestora. Bin Laden a fost omorât în timpul unei operaţiuni de teren a serviciilor secrete americane, fiind găsit într-o vilă de lângă Islamabad, Pakistan. El era numărul 1 pe lista SUA cu cei mai căutaţi terorişti, fiind acuzat că s-a aflat în spatele multor atrocităţi, inclusiv al atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 din New York şi Washington. Comandantul de origine saudită conducea organizaţia Al Qaeda ca pe o firmă multinaţională, spun experţii, având filiale ce operau în secret în zeci de ţări din lume, unde puneau la cale atentate teroriste, adunau bani şi recrutau tineri musulmani, pe care-i antrenau în Afganistan. Mulţimea s-a adunat în faţa Casei Albe pentru a-şi manifesta bucuria, cântând „SUA, SUA”, după anunţarea veştii de către postul de televiziune CNN. (CNN)

Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat. Fostul Suveran Pontif a fost beatificat într-o ceremonie ce a avut loc la Vatican, în faţa a sute de mii de credincioşi catolici, adunaţi în Piaţa Sf. Petru. Călugăriţa franceză Marie Simon-Piere, care spune că a fost vindecată de către Papă de boala Parkinson, a participat şi ea la eveniment. Vindecarea sa miraculoasă a fost unul dintre cazurile ce au stat la baza deciziei oficialilor Bisericii Catolice de a-l beatifica pe fostul Papă, ultima etapă înainte de sanctificare. Biserica Catolică a fost criticată pentru rapiditatea cu care a organizat această ceremonie, în contextul unor scandaluri iscate de acuzaţii de abuz sexual asupra minorilor. Multe dintre acuzaţii au apărut în timp ce Ioan Paul al II-lea era Papă, între 1979-2005, iar Biserica a fost criticată că nu a făcut destule eforturi pentru a-i pedepsi pe vinovaţi. Poliţia din Roma a estimat că un milion de oameni s-au aflat pe străzile oraşului, inclusiv un mare număr de pelerini din ţara natală a fostului Papă, Polonia. (BBC News)

UE ia în considerare reintroducerea controlului la graniţele interne. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat că paşapoartele naţionale ar putea fi reintroduse în Europa, pentru a permite instalarea “temporară” a controlului la frontieră între 25 de ţări membre. Răspunzând presiunilor venite din partea Italiei şi Franţei, de revizuire a sistemului Schengen, Barroso a anunţat că încearcă să găsească o modalitate de a satisface cerinţele celor două state. Parisul şi Roma sunt îngrijorate de afluxul masiv de imigranţi nord-africani. Într-o scrisoare adresată preşedintelui francez Nicolas Sarkozy şi premierului italian Silvio Berlusconi, Barroso a arătat că CE va face, miercuri, noi propuneri în privinţa politicii de imigraţie, a procedurilor de acordarea a azilului şi a reformei sistemului Schengen. Propunerile Comisiei vor fi votate de liderii UE în summitul de luna viitoare, când se va lua o decizie privind renaţionalizarea controlului la frontiere. (The Guardian)


ONU şi-a retras personalul din Tripoli. Naţiunile Unite şi-au retras angajaţii din capitala Libiei, Tripoli, după ce mulţimea i-a atacat birourile. Clădirile ONU şi câteva misiuni internaţionale au fost ţinta mulţimii furioase, după un atac al NATO, în care a fost ucis unul dintre fiii lui Gaddafi. Angajaţii ONU au fugit în Tunisia. După atacul asupra ambasadei sale din Tripoli, Marea Britanie l-a expluzat pe ambasadorul libian la Londra. Ministrul britanic de externe William Hague a declarat că ambasadorului libian Omar Jelban i s-a cerut să părăsească ţara în 24 de ore. Ambasada britanică din Tripoli a fost arsă complet, focul mocnea încă, dimineaţă, între ruinele clădirii devastate. Forţele pro-Gaddafi au lansat un atac puternic asupra portului Misrata, duminică, oraşul fiind sub asediu de două luni de zile. Portul a fost bombardat pentru a opri NATO să mai înarmeze insurgenţii. Sâmbătă noaptea, guvernul libian a anunţat că Saif al-Arab Gaddafi şi trei dintre nepoţii colonelului Gaddafi au murit într-un atac al NATO asupa vilei lor din Tripoli. (BBC News)

Sute de mii de manifestanţi pe străzi, în întreaga lume, de 1 mai. Demonstranţii din Franţa, Grecia, Turcia, Egipt, Germania şi Irak au protestat faţă de rata crescută a şomajului, lipsa drepturilor femeilor şi politicile de imigraţie. În Franţa, circa 120.000 de oameni au ieşit pe străzi, în 200 de localităţi. Protestatarii au scandat lozinci contra guvernului care nu ia măsuri pentru reducerea numărului mare de şomeri (9,6% din forţa de muncă) şi care a redus posturile publice; arătând, în acelaşi timp, simpatie pentru revoltele populare din lumea arabă. În Grecia, sindicatele au anunţat că 12.000 de oameni au manifestat în centrul Atenei, contra reducerilor din sectorul bugetar, scăderii pensiilor şi creşterii taxelor. Şomajul în Grecia a ajuns la 15,1%. După terminarea marşului, au existat ciocniri între forţele de poliţie şi un grup de autoproclamaţi anarhişti, în cartierul Exarhia. În Turcia, mii de sindicalişti şi activişti politic de stânga s-au adunat în Piaţa Taskim din Istanbul, pentru sărbătorirea, pentru al doilea an consecutiv, a zilei de 1 Mai. Mitingurile au fost interzise în acea locaţie din 1980, când au ajuns la putere generalii de armată, până anul trecut. În Irak, sute de oameni, mulţi membri ai Partidului Comunist Irakian, au demonstrat în Bagdad, cerând mai multe locuri de muncă şi drepturi egale pentru femei. Mii de irakieni au demonstrat pe străzile din ţară, în ultimele luni, cerând stoparea corupţiei şi servicii publice mai bune. În Germania, circa 10.000 de oameni, flancaţi de forţe de poliţie, au protestat pe străzile din Berlin. Au avut loc câteva încăierări violente, protestatarii aruncând cu sticle incendiare în poliţişti, în cartierul Kreuzberg. (The Guardian)

3.000 de imigranţi libieni au ajuns în Italia, în ultimele două zile. Ministrul italian de externe a anunţat că numărul imigranţilor care au ajuns pe insula Lampedusa, în ultimele luni, a ajuns la 60.000. Dimineaţa la ora 4, bărcile de pescuit dărăpănate care au plecat din Libia au ajuns în portul italian Lampedusa, încadrate de trei ambarcaţiuni ale pazei de coastă. În largul coastelor Maltei, una dintre bărci a lansat un SOS printr-un telefon mobil, pentru că lua apă la bord. În barcă se aflau 461 de persoane, dintre care 44 de femei şi 6 copii, africani majoritatea, dar şi asiatici. Cu o zi înainte, o altă ambarcaţiune cu 612 refugiaţi la bord a sosit în Lampedusa; în ultimele două zile numărul imigranţilor care au pus piciorul pe pământ european a fost de 3.000. După exodul tunisienilor, a început acum cel al libienilor. Poate fi doar începutul unui val de refugiaţi pe care Muammar Gaddafi ameninţă că-i va expulza în săptămânile viitoare, ca răspuns la bombadamentele NATO asupra clădirilor sale. (Le Figaro)

Curtea Europeană de Justiţie sancţionează legislaţia italiană antimigraţie. CEJ a dat o lovitură de graţie legislaţiei italiene adoptate în 2009 referitoare la politicile de imigraţie. Legile guvernului Berlusconi permiteau arestarea şi întemniţarea imigranţilor ilegali, iar tribunalul UE a decretat că această măsură contravine directivelor europene ce urmăresc “implementarea unei politici eficiente de repatriere a imigranţilor din ţările lumii a treia, care sosesc pe teritoriul UE, respectând, în acelaşi timp, drepturile lor fundamentale”. Potrivit legii italiene adoptate acum doi ani, imigranţii care intră ilegal în Italia şi refuză să plece pot fi condamnaţi la închisoare între 1 şi 4 ani şi plata unei amenzi de până la 10.000 de euro. Ministrul italian de justiţie, Roberto Maroni, a anunţat că va face recurs la decizia Curţii, pentru că şi alte state europene au introdus o astfel de legislaţie şi nu au fost cenzurate. Hotărârea judecătorească vine după conflictul franco-italian privitor la imigranţii tunisieni, care au primit permise de reşedinţă temporare şi au trecut graniţa în Franţa, guvernul lui Berlusconi considerând că celelalte ţări europene trebuie să fie solidare cu Italia în rezolvarea problemei imigraţiei africane. (El Pais)


Femeile protestatare pun pe jar regimul saudit. Femeile au ieşit pe străzi în Arabia Saudită pentru a cere eliberarea rudelor lor din închisoare. Într-o dimineaţă recentă de duminică, Dana al-Reshoudi, profesoară de economie, în vârstă de 50 de ani, din Buraydah, i-a cerut fiului ei să o ducă în Riad, la Ministerul de Interne. Se întâmpla în 20 martie şi dorea să ceară dreptate pentru tatăl ei (74 de ani), un binecunoscut judecător şi susţinător al drepturilor omului, arestat în urmă cu 4 ani, dar niciodată judecat. Un grup de femei se afla deja acolo, pentru a cere eliberarea taţilor, soţilor, fraţilor sau fiilor lor, cei mai mulţi dintre ei închişi de ani de zile, fără a fi vreodată judecaţi. Autorităţile le-au păcălit însă pe cele 30 de femei, spunându-le să se urce într-un autobuz care le va duce la întâlnirea cu un oficial al ministerului, dar care s-a întors apoi şi le-a scos pe poartă, ducându-le departe de clădire, cu o escortă de maşini de poliţie. Au fost transportate la închisoarea de maximă siguranţă Al-Hair. (Newsweek)

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: