joi

18 aprilie, 2024

25 noiembrie, 2021

Schiță preliminară a bancnotei

Banca Naţională a României (BNR) va prezenta vineri și va pune în circulaţie, începând cu data de 1 decembrie 2021, o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei.

Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu.

„Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susținere la nivelul societății, susținându-se consolidarea egalității de gen și a rolului major al personalităților feminine în istoria și societatea românească”, spune un comunicat al BNR.


Consiliul de administrație al BNR a decis punerea în circulație a acestei bancnote încă din 30 iulie 2019, iar evenimentul fusese programat pentru anul trecut.

Cum va arăta bancnota de 20 de lei

Bancnota este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm și culoare predominant verde oliv.

Pe aversul bancnotei se regăsesc portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brândușe (Crocus flavus).

În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociației Cercetașii României și, în afară de elementele standard, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei și un medalion cu sigla BNR.


Pe reversul bancnotei compoziția grafică include: o reprezentare a „Victoriei înaripate” de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin.

În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă  – unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar. Imaginea bancnotei împreună cu toate aceste elemente de siguranță vor fi prezentate în conferința din 26 noiembrie.

Punerea în circulație a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași şi Timiș ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului.

Pentru numismați – replica bancnotei de 20 de lei din 1881

Totodată, începând cu 1 decembrie 2021, Banca Națională va lansa în circuitul numismatic replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Națională a României în anul 1881.

Detaliile privind replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881 sunt prezentate în Circulara nr. 28 din 19 noiembrie 2021.

Tirajul pentru această emisiune numismatică este de 30.000 bucăți.

Prețul de vânzare al replicii pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Națională a României în anul 1881 este de 100,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare.

Lansarea în circuitul numismatic a replicii pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Națională a României în anul 1881 se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

(Citiți și: Minunata lume (energetică) nouă. Au apărut CRONICILE nr. 88. Titlurile și autorii”)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: