Majoritatea băncilor centrale, cu excepția Rezervei Federale din SUA, și-au unit forțele pentru a promova o creștere economică durabilă, după ce au admis că schimbările climatice amenință arhitectura economiei mondiale, dar au și capacitatea de la a ”planta” semințele unor crize financiare, scrie Bloomberg.
Guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, cel care lansa în urmă cu patru ani tema impactului schimbărilor climatice în cercurile financiare, va ține nou discurs, la summit-ul dedicat acestor probleme, care are loc zilele acestea la New York. Dincolo de impactul pe care încălzirea globală și combaterea ei le vor avea asupra modelul de business al multor industrii în următorii ani, bancherii centrali sunt preocupați de efectele care se văd deja.
Un pericol evident în Europa este cel al perturbării rutelor comerciale maritime, ca urmare a creșterii temperaturilor și a secării râurilor.
În 2018, pentru prima dată în istoria modernă, secarea răului Rin a făcut transportul de mărfuri imposibil. Rinul este esențial pentru comerțul european. Cea mai importantă cale navigabilă, cu o lungime de 1.230 de kilometri, leagă zone industriale din Elveția, Germania și Olanda de portul Rotterdam. Este un traseu esențial pentru transporturi de materii prime și mărfuri, de la cărbune și minereu de fier, până la substanțe chimice, îngrășăminte și piese auto.
Calculele economiștilor arată că secarea râurilor din Germania a tăiat 0,7 puncte procentuale din creșterea celei mai mari economii a Europei anul trecut. ”Evenimentele meteo extreme devin tot mai frecvente”, a comentat cancelarul german Angela Merkel, adăugând că guvernele trebuie să facă mai mult pentru a salva planeta.
Schimbările climatice amenință, de asemenea, o creștere a migrației determinată de creșterea nivelului mărilor, de secetă și de degradarea terenurilor agricole, un fenomen despre care banca JP Morgan spune că ar putea contribui la amplificarea fenomenul de ”migrare a creierelor” din economiile în curs de dezvoltare.
Impactul asupra sectorului asigurărilor nu este, de asemenea, de ignorat. Inundațiile, cicloanele, incendiile și cutremurele au avu un impact financiar de 160 de miliarde de dolari în 2018.
Companiile de asigurări, un pilon de bază al sistemului financiar, s-ar putea confrunta cu probleme de viabilitate determinate de schimbările climatice.
Guvernatorul Băncii Franței, Francois Villeroy de Galhau, a avertizat recent că încălzirea globală ar putea afecta creșterea economică și ar putea genera presiuni inflaționiste, generând un șoc ”stagflaționar” (situația economică în care rata inflației este mare, creșterea economică este mică sau nulă, iar rata șomajului este înaltă; aceasta creează o dilemă privind politica economică ce trebuie adoptată, întrucât acțiunile necesare a fi întreprinse pentru a micșora inflația pot spori rata șomajului și vice versa).