vineri

19 aprilie, 2024

12 octombrie, 2021

Sistemul bancar a continuat să înregistreze surplus de lichiditate față de Banca Națională a României (BNR) și în luna septembrie, reiese din datele băncii centrale, analizate de specialiștii BCR.

”Sistemul bancar a avut un surplus de lichiditate față de BNR de 4,2 miliarde lei în septembrie (stoc mediu zilnic), în creștere marginală de la 3,9 miliarde lei în august”, se arată într-un raport de analiză.

BNR nu a mai cumpărat titluri de stat de pe piața secundară din aprilie iar programul de achiziții este închis în condițiile în care lichiditatea din piață este bună, mai notează economiștii BCR.


În luna septembrie, Banca Națională a organizat săptămânal licitații de depozite, după ce la ședința de politică monetară din 6 august s-a angajat să păstreze un ”control strict asupra lichidității”.

Indicele ROBOR, care urmărește evoluția dobânzilor din piața interbancară a înregistrat creșteri semnificative în ultima perioadă, situându-se la peste 2% în prezent, iar analiștii se așteaptă ca banii să se ”scumpească” în continuare.

BNR a demarat săptămâna trecută ciclul de creștere a dobânzilor, pentru a răspunde avansului inflației. Astfel, Consiliul de Administrație al BNR a decis majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,50 la sută pe an, de la 1,25 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2021.

Creșterea inflației mult peste intervalul țintit de BNR, incertitudinile politice care pot să întârzie consolidarea fiscală preconizată, presiunile de creștere a cursului de schimb leu/euro, valul 4 al pandemiei de COVID-19, precum și acțiunile recente ale unor bănci centrale din regiune de majorare a dobânzilor s-au numărat printre motivele invocate de oficialii BNR.


Marți, INS a anunțat că indicele prețurilor de consum (IPC) a crescut în septembrie cu 0,8% față de luna anterioară, astfel încât rata anuală a inflației a urcat la 6,3%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: