În România sunt localizate câteva dintre cele mai sărace regiuni ale Uniunii Europene, ca şi în restul Europei Centrale şi de Est (ECE) şi în sudul continentului, potrivit unui raport al Băncii Mondiale.
Raportul „Regândirea regiunilor întârziate – folosirea politicilor de coeziune” vorbeşte despre:
- absorbţia fondurilor europene este obstrucţionată de:
- capacitatea managerială şi administrativă atât în accesarea programelor cât şi în implementarea proiectelor;
- conflictele dintre priorităţile locale şi regionale şi cele naţionale;
- nevoia de transformare sectorială a regiunilor în care domină o agricultură cu productivitate scăzută;
- problemele forţei de muncă, amplificate de educaţia deficitară.
- polarizarea României în jurul câtorva centre economice şi sociale puternice, în vreme ce oraşele secundare suferă de „suburbanizare”;
În ciuda progreselor înregistrate, „sunt probleme în România cu faptul că foarte mulţi oameni lucrează în agricultura cu productivitate redusă, iar o altă problemă este educaţia”, a spus şi Thomas Farole, economist principal al Băncii Mondiale, cu ocazia prezentări raportului la Bucureşti, potrivit Agerpres.
Cele mai sărace regiuni din UE au un PIB pe cap de locuitor de şapte ori mai mic decât regiunile cele mai bogate. Impactul tehnologiei asupra pieţei forţei de muncă va exacerba aceste diferenţe pe viitor, iar schimbările demografice şi tiparele de migraţie vor genera presiuni suplimentare.
Problemele
Analiza dezvoltării orașelor secundare în Polonia și România, ca și în Grecia, Italia, Portugalia și Spania, „arată că mare parte din creştere vine nu atât din migraţie cât din naveta determinată de suburbanizare”.
„Transformarea sectorială – în special prin orientarea agriculturii spre producţia de mărfuri, ar contribui cu aproape 45% la potenţialul de creştere al regiunilor cu venit redus, respectiv cu aproape 60% în România şi Bulgaria”
Regiunile mai puţin dezvoltate din Europa sunt formate din zone sărace cu locuitori cu venituri mici, din Europa Centrală şi de Est, dintre care multe converg rapid, precum şi din regiuni cu creştere lentă, din sudul Europei, care se confruntă, printre altele, cu stagnarea productivităţii şi cu o reducere a numărului de locuri de muncă.
Raportul relevă că UE ar trebui să utilizeze politica de coeziune pentru a maximiza impactul asupra regiunilor mai puţin dezvoltate, vizând în mod explicit potenţialul fiecărei regiuni, mai degrabă decât încurajarea convergenţei interne a regiunilor.
UE investeşte anual 50 de miliarde de euro prin fonduri de coeziune pentru a sprijini dezvoltarea în regiunile europene, cu scopul de a le aduce mai aproape de media europeană şi de a reduce divergenţele interne.
Dintre direcţiile strategice ale politicii de coeziune a UE, raporul remarcă:
- eliminarea deficienţelor macrostructurale care limitează potenţialul de creştere al regiunilor – spre exemplu datoria fiscală naţională şi datoria externă a regiunilor cu creştere lentă diminuează potenţialul de creştere al acestora:
- îmbunătăţirea mediului de afaceri regional, dar şi valorificarea potenţialului productiv al oraşelor – investiţii în oraşe secundare, care, în acest moment, generează 44% din PIB-ul Uniunii Europene, acestea fiind motoare de dezvoltare, magneţi de capital uman şi generatoare de oportunităţi.
- investiţiile în competenţele profesionale şi întărirea capacităţii administrative – capacitatea administrativă scăzută este una dintre trăsăturile definitorii ale regiunilor mai puţin dezvoltate, iar soluţionarea acestei probleme este fundamentală pentru amplificarea potenţialului regional.
Totuși, dacă tendințele pozitive din ultima decadă vor continua, cele mai sărace regiuni din România, Polonia, Ungaria și Bulgaria vor deveni, până în 2025, mai bogate decât cele din Italia, Spania, Portugalia și Grecia, mai spune raportul citat.
