Baltic Pipe, care a început să pompeze gaz norvegian în Polonia prin Danemarca în octombrie, este punctul culminant al unei idei aproape la fel de veche ca Polonia democratică.
Aprovizionarea cu gaze din Norvegia va spori securitatea Poloniei și va contribui la eforturile europene de a deveni independentă de energia rusă.
Piotr Naimski, omul care nu a lăsat să moară Baltic Pipe
Planul de a importa gaze din Norvegia, arată publicația Notes from Poland, a fost conceput pentru prima dată de guvernul primului ministru Jan Olszewski în 1991, după primele alegeri parlamentare complet libere din Polonia.
Proiectul a fost susținut și promovat de adjunctul ministrului de interne Piotr Naimski (foto).
La acea vreme, țara își importa tot gazul din Rusia. Durata scurtă a guvernului lui Olszewski, care a fost doborât în mod controversat după doar șase luni, a împiedicat demararea proiectului.
După căderea primului guvern liber ales, Polonia a decis să se concentreze în schimb pe construirea conductei Yamal – care aduce gaz rusesc în Germania prin Polonia – pentru a câștiga bani pe transport și pentru a primi livrări de gaze în schimbul angajamentului financiar al guvernului polonez pentru construcția sa. Astfel, Polonia a rămas 100% dependentă de livrările rusești.
Guvernul lui Jerzy Buzek – în care Piotr Naimski era unul dintre consilieri – a revenit la ideea aprovizionării cu gaze norvegiene, semnând un acord pentru construcția unei conducte în 2001.
Guvernul său a fost destituit din funcție după mai puțin de un an de la instalare an, iar noua administrație, condusă de Leszek Miller, a abandonat planurile, susținând că acestea nu sunt viabile din punct de vedere economic.
Diversificarea aprovizionării cu gaz a revenit pe masă sub guvernul de scurtă durată al lui Kazimierz Marcinkiewicz, în 2006, care a discutat despre proiectul Skanled de conectare cu Suedia și Danemarca.
Și acesta a fost abandonaă din motive economice în 2009, noua administrație a lui Donald Tusk preferând o altă variantă de diversificare a aprovizionării, propusă de președintele Lech Kaczyński: terminalul de gaze naturale lichefiate (GNL) din Świnoujście, care a fost finalizat în 2015.
Următorul guvern, condus de Beata Szydło, a revenit apoi la proiectul Baltic Pipe pentru a treia oară, Piotr Naimski prezentând din nou, de data aceasta din poziția de plenipotențiar guvernamental pentru infrastructură energetică strategică. El a reușit astfel să ducă ideea la bun sfârșit.
Baltic Pipe astăzi
Baltic Pipe se leagă de gazoductul Europipe II, care ea însăși transmite gaz din Norvegia în Germania. Conducta nu este legată direct de zăcăminte, ci de instalația Kårstø din Norvegia, care este folosită de diverși beneficiari.
Operatorii sistemelor de transport de gaze din Polonia și Danemarca, Gaz-System și Energinet.dk, dețin fiecare jumătate din acțiunile în societatea Baltic Pipe.
Conducta are o capacitate anuală finală de 10 miliarde de metri cubi, reprezentând jumătate din consumul anual de gaz în Polonia, care a ajuns la 19 miliarde de metri cubi în 2021.
Valoare demonstrată după 30 de ani de la apariția conceptului
Proiectul Baltic Pipe a fost justificat atât cu argumente economice – aprovizionarea constantă, pe termen lung, ar oferi un preț mai stabil decât importurile de GNL – cât și geopolitice: încetarea definitivă a dependenței de gazul din Rusia.
Valoarea acestui din urmă argument și-a dovedit valoarea în acest an, după invazia Rusiei în Ucraina.
În primăvară, Rusia a încetat complet să furnizeze gaze Poloniei, dar securitatea țării nu a fost amenințată, deoarece deja plănuise să abandoneze gazul rusesc oricum până la sfârșitul anului.
Pe lângă reducerea cererii de gaze estimată la 17% în acest an, Polonia a reușit să scape de dependența de Rusia prin maximizarea importurilor de GNL, prin Świnoujście, și conexiunile de gaze cu țările învecinate.
Pentru a rezuma: Conducta din Norvegia, împreună cu alte surse, vor oferi Poloniei gazul de care are nevoie pentru sfârșitul anului 2022 și începutul lui 2023. Dar dincolo de asta?
Puterea conductei baltice
Linia din Norvegia ce trece prin Danemarca până în Polonia este gata și are gazul necesar pentru a o umple. În 2022, livrările prin Baltic Pipe se vor ridica la 2,5-3 miliarde de metri cubi, capacitatea fiind limitată de întârzierile de construcție în tronsonul danez cauzate de dispute privind autorizațiile de mediu.
PGNiG declară că va livra 6,5 miliarde de metri cubi în 2023 și 7,7 miliarde în 2024. Gazul urmează să provină din producția proprie a companiei – care deține peste 60 de licențe în Norvegia însumând în total 4 miliarde de metri cubi pe an – precum și din contracte cu alte companii – Lotos , Aker BP, Orsted și Equinor.
Deși această conductă de gaz are o capacitate anuală de aproximativ 10 miliarde de metri cubi, aproximativ 2 miliarde trebuie rezervate terților în conformitate cu reglementările UE.
Ajutor suplimentar pentru Polonia va veni și din cooperarea în utilizarea terminalelor GNL care vor fi deschise în Germania în lunile următoare.
Sfârșitul erei Gazprom
O diversificare suplimentară a furnizării de gaze va duce la o scădere a cererii de gaze din Rusia. În continuare, o transformare reușită a energiei datorită combinației dintre energie nucleară și surse regenerabile în Polonia va reduce dependența de acest combustibil fosil în general.
Aceasta înseamnă că Baltic Pipe, ca o piesă indispensabilă a puzzle-ului securității gazelor din Polonia și regiune, va contribui la scăderea importanței strategice a gazelor naturale ca combustibil. Și va ajuta la îndepărtarea Europei de gazul rusesc.
Acest lucru a fost admis chiar și în mass-media rusești, Kommersant prognozând închiderea acestei piețe pentru Gazprom ca urmare a crizei energetice.
În 2021, Rusia deținea încă 40% din piața europeană. Până la momentul redactării acestui articol, această cifră a scăzut la aproximativ 7%.
***
