UPDATE: Cei trei miniştri de Externe, al Germaniei, Franţei şi Poloniei s-au aflat la Kiev întreaga zi de joi, chiar dacă iniţial era stabilit ca ei să participe la reuniunea omologilor lor din UE, de la Bruxelles. În timp ce întâlnirea era în plină desfăşurare, surse europene apropiate întâlnirii, citate de Reuters, susţineau că există şanse să se ajungă la un compromis. La finalul întrevederii, cei trei diplomaţi europeni au plecat fără a face declaraţii presei. Ei au postat însă pe Twitter informaţii referitoare la întâlnire, însă nu detalii despre conţinutul lor. Laurent Fabius a arătat că discuţiile cu preşedintele Ianukovici au durat 5 ore şi că urmează să aibă noi discuţii cu opoziţia, pentru a le prezenta liderilor ei variantele discutate cu preşedintele.
UE se oferă mediator, Viktor Ianukovici cere medierea Rusiei în dialogul cu opoziţia
Cancelarul Angela Merkel a avut joi o nouă discuţie cu preşedintele ucrainean, în care i-a recomandat să accepte oferta Uniunii Europene, Germaniei şi a altor parteneri de a fi mediatori ai negocierilor cu opoziţia. Angela Merkel le-a cerut celor doouă părţi să înceteze violenţele şi să respecte armistiţiul.
La rîndul său, liderul de la Kiev caută medierea şi i-a solicitat în acest sens ajutor lui Vladimir Putin. Viktor Ianukovicia i-a cerut liderului rus să trimită un emisar. Agenţia Ria Novosti susţine că acesta va fi ombudsman-ul Rusiei pentru drepturile omului şi fost ambasador in SUA, Vladimir Lukin.
UPDATE: Primarul Kievului a anunţat că părăseşte partidul preşedintelui Ianukovici în semn de protest faţă de „baia de sange si lupta fratricida” din centrul capitalei ucrainene, anunţă AFP. „Sunt pregatit sa fac totul pentru a opri lupta fratricida si baia de sange in inima Ucrainei, in piata Independentei. Viata umana trebuie sa fie valoarea suprema in tara noastra si nimic nu trebuie sa contrazica acest principiu”, a declarat Volodymyr Makeienko. El a anunţat că metroul îşi va relua circulaţia în capitala ucraineană.
UPDATE: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, spune că sancţiunile pe care UE vrea să le impună Ucrainei sunt o formă de şantaj, în timp ce purtătorul său de cuvânt a detaliat poziţia diplomatului rus: ele nu ar rezolva situaţia, dimpotrivă, ar agrava-o. Între timp, numărul victimelor de astăzi în urma confruntărilor ar fi ajuns la 35, potrivit agenţiilor de presă occidentale. Forţşele de ordine folosesc muniţie de război, iar jurnaliştii străini vorbesc despre cadavre pe stradă. Lunetiştii au împuşcat un jurnalist de la Russia Today, aflat în camera sa de hotel din Kiev. El purta însă vestă antiglonţ.
UPDATE: 45 morţi în ultimele două zile, susţine AFP, în timp ce bilanţul oficial rămâne deocamdată la 28. 17 dintre ei şi-ar fi pierdut viaţa în această dimineaţă. Confruntări au loc şi la Palatul Prezidenţial, iar parlamentarii au fost evacuaţi din sediul Radei.
Violenţele au reizbucnit joi dimineaţa la Kiev în ciuda armistiţiului încheiat miercuri seara de preşedintele Viktor Ianukovici şi liderii opoziţiei. Radicali din rândul protestatarilor nu au respectat însă acest armistiţiu. Liderul mișcării radicale „Pravîi sektor – Sectorul de dreapta”, Dmitri Iaroș, a precizat pe pagina sa Facebook că el nu a semnat nimic cu guvernul și că formațiunea sa nu va respecta niciun fel de „armistiții false”. Protestatarii au ocupat din noi zone din Maidan care fuseseră ocupate de forţele de ordine.
Şapte persoane şi-ar fi pierdut viaţa joi dimineaţa, în confruntările cu forţele de ordine, potrivit unui voluntar al unui serviciu de urgenţe medicale. Clădirea Parlamentului a fost evacuată.
Noile violenţe au loc în contextul în care în capitala Ucrainei sunt, joi dimineaţa, miniştrii de externe ai Franţei, Germaniei şi Poloniei. „Obiectivul călătoriei mele este, în primul rând, oprirea masacrului. Armistiţiul este de dorit, însă Ucraina are nevoie de pace. Iar pacea nu este posibilă fără o soluţie politică”, a psus Laurent Fabius, şeful diplomaţiei franceze.
Cei trei miniştri de Externe se întâlnesc cu prşedintele Ianukovici înainte de a pleca spre Bruxelles, spre reuniunea şefilor diplomaţiilor europene care urmează să decidă sancţiuni pentru Ucraina.
Pe fondul noilor violenţe au apărut informaţii, publicate de agenţia Reuters, potrivit cărora aceştia ar fi părăsit Kievul fără a se vedea cu liderul ucrainean, însă informaţia a fost infirmată iar întâlnirea celor patru era în plină desfăşurare în jurul orei 12.00, ora României.
Rusia îşi trimite şi ea emisari la Kiev
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, cunoscut ca naţionalist, se va afla şi el la Kiev în cursul zilei de joi. Rusia a cerut însă Uniunii Europene să convingă opoziţia ucraineană să coopereze cu autorităţile. Poziţia Moscovei este însă clară: opoziţia este responsabilă pentru viiolenţele de la începutul săptămânii şi a avut o tentativă de lovitură de stat.
Ambasadele Canadei şi Marii Britanii, închise
Din cauza violenţelor, reprezentanţii diplomatici ai Canadei şi Marii Britanii au anunţat că ambasadele lor vor suspenda programul cu publicul sau vor fi închise. Kievul este în stare de urgenţă, chiar dacă nu este numită ca atare: metroul a fost închis, iar la intrările în oraş au fost instalate filtre.
Ministerul Sănătăţii a prezentat un ultim bilanţ oficial al victimelor: 28 de morţi în această săptămână, 445 de oameni au fost rănite, dintre care 287 au avut nevoiue de spitalizare. Printre acestea sunt 88 de poliţişti, şase jurnalişti, patru copii şi doi rezidenţi străini. Pe de altă parte, Ministerul de Interne evoca 800 de răniţi, în timp ce surse din rîndurile protestatarilor vorbea despre o mie.
Joi este zi de doliu naţional, în memoria victimelor violenţelor. Unii sportivi ucraineni au anunţat că se retrag de la jocurile Olimpice de la Soci, după violenţele care au avut loc în ţară. Mai mulţi poliţişti au fost capturaţi de protestatari.