9 aprilie, 2019

Transelectrica (TEL), a obținut aprobarea Ministerului Fondurilor Europene pentru finanțarea cu 31 de milioane de euro din fonduri europene a proiectului liniei de înaltă tensiune Gutinaș – Smârdan.

Valoarea totală a investiției este de 56,8 milioane de euro, potrivit unui raport TEL trimis la Bursa de Valori București (BVB).

Este al doilea proiect pentru care operatorul monopolului de transport de electricitate prin magistralele naționale primește finanțare europeană.


Proiectul este unul dintre cele șase care fac parte din programul-cluster european de interes comun (PCI) Black Sea Corridor.

Black Sea Corridor are rolul de a consolida reţeua de transport al energiei electrice de-a lungul coastei Mării Negre (România-Bulgaria), între aceasta și coasta Mării Nordului și cu Turcia.

Electricitate pentru Moldova

Totodată, noua linie de 400 kV Gutinaș – Smârdan va contribui la „evitarea limitării evacuării energiei electrice produse în centralele eoliene din zona Dobrogea și la creșterea creșterea gradului de siguranță în alimentarea consumatorilor din Moldova”, spune raportul citat.

Linia va avea o lungime de 140 de kilometri, va străbate 25 de localități din 3 județe (Bacău, Vrancea și Galați) și are termen de punere în funcțiune decembrie 2022.


„În plan regional, realizarea acestei noi linii de înaltă tensiune va contribui la consolidarea integrării pieței regionale și europene de energie prin asigurarea de interconexiuni și linii interne în direcțiile nord-sud și est-vest”, mai spune raportul citat.

Finanțarea face parte din Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, Axa Prioritară 8 – Sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale, Obiectivul specific 8.1 – Creșterea capacității Sistemului Energetic Național pentru preluarea energiei produse din resurse regenerabile.

Black Sea Corridor

Proiectul Black Sea Corridor vizează întărirea infrastructurii care va susţine transportul fluxurilor de putere între coasta Mării Negre şi coasta Mării Nordului/ Oceanului Atlantic, la implementarea priorităţilor strategice ale UE privind infrastructura energetică transeuropeană.

Prima finanţare aprobată de Comisia Europeană pentru Transelectrica (TEL) în cadrul programului Black Sea Corridor a fost cea de 27 de milioane de euro pentru pentru linia dublă de 400 kV Cernavodă – Stâlpu.

Linia are o lungime de circa 160 de kilometri trece prin judeţele Constanța, Ialomiţa și Buzău.

La cele două linii care au primit finanţarea europeană se adaugă altele patru, unul în România şi trei în Bulgaria care fac parte din programele – cluster „Black Sea Corridor” și „Mid Continental East Corridor”, potrivit unui comunicat TEL din 4 mai 2018.

Cele şase proiecte au o valoare totală de un miliard de euro, potrivit comunicatului citat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: