sâmbătă

4 mai, 2024

22 octombrie, 2021

Este prima oară când  înmatriculările de autoturisme hibride au depășit autoturismele diesel pe piața europeană, atingând  20,7% din piaţa auto totală a UE.

Conform datelor publicate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în perioada iulie-septembrie 2021 vânzările de automobile cu motoare pe benzină au scăzut cu 35,1% în ritm anual, până la 855.476 unităţi, iar cota lor de piaţă s-a redus de la 47,6% în trimestrul trei 2020, până la 39,5%.

Automobilele diesel au înregistrat o contracţie şi mai abruptă, cota lor de piaţă scăzând cu mai mult de 10 puncte procentuale, de la 27,8% până la 17,6%. Înmatriculările de autoturisme noi diesel în Europa s-au redus la jumătate, de la 769.922 de unităţi vândute în trimestrul trei al anului trecut până la 381.473 unităţi în trimestrul al treilea al acestui an.

În paralel, cererea pentru vehicule hibride simple a crescut puternic (31,5%) în ultimele trei luni, când în UE au fost vândute 449.506 vehicule de acest tip. Avansul automobilelor hibride în Europa se datorează în special unei creşteri de 69,3% a vânzărilor în ţările din Europa Centrală în perioada iulie-septembrie 2021.


Conform datelor ACEA, vânzările de hibride simple în România au crescut cu 153,6% în trimestrul al treilea, când au fost înmatriculate 10.355 astfel de automobile.

De asemenea, graţie subvenţiilor, cota de piaţă a automobilelor hibride de tip plug-in şi a automobilelor complet electrice aproape s-a dublat, ajungând la 9,8% respectiv 9,1% din piaţă. În total, aproape o cincime (19%) din vehiculele vândute în Uniunea Europeană în trimestrul al treilea au fost un model electrificat.

Potrivit ACEA, vânzările de vehicule pe baterie au crescut cu 56,7%, până la 212.582 unităţi în timp ce vânzările de modele hibride de tip plug-in au crescut cu aproape 42,6% până la 197.300 de unităţi.

Vânzările de automobile complet electrice s-au dublat în ritm anual în Italia, Suedia, Danemarca, Portugalia şi Austria. De asemenea, în Germania şi Franţa, primele două mari pieţe europene, au crescut cu 62,7% respectiv 34,6%.

În cazul modelelor hibride de tip plug-in, în trimestrul al treilea cea mai mare creştere procentuală s-a înregistrat în Italia (130,6%), urmată de Spania (87,5%), Franţa (49,5%) şi Germania (37,5%).


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: