sâmbătă

27 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Federația Editorilor Europeni le-a trimis președintelui Klaus Iohannis și președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, o scrisoare deschisă în care le cere să ia poziție față de hotărârea ministrului Educației, Liviu Pop, de a renunța la manualele alternative. Măsura,...
29 august, 2017
CFA România îşi exprimă îngrijorarea cu privire la intenţia factorilor decizionali de a diminua contribuţia românilor la fondurile de pensii administrate privat, Pilon II, de la 5,1% cât este în prezent, la 2,5%. Potrivit unui comunicat al organizației,...
29 august, 2017
Anul viitor ar putea fi implementat un nou sistem de rezidențiat, care să-i permită tânărului medic să-și facă rezidențiatul în spitalul în care optează pentru post, a anunțat luni seara ministrul Sănătății, Florian Bodog. „Pentru anul acesta nu...
29 august, 2017
Adunarea generală a procurorilor DNA a respins în unanimitate câteva dintre modificările legislative propuse de ministrul Tudorel Toader, printre care și pe cea care prevede transferarea Inspecției Judiciare în subordinea Ministerului Justiției, adică sub control politic. „Modificările la...
29 august, 2017
Tribunalul București a acceptat vineri cererea medicului ortoped Gheorghe Burnei de a profesa până la sentința finală din dosarul în care este acuzat de luare de mită. Decizia nu este definitivă și va putea fi atacată de procurorii...
29 august, 2017
Activitatea industrială a încetinit în iulie pentru a doua lună la rând, în urma reducerii comenzilor, mai ales a celor din străinătate, arată barometrul industrial realizat de IRSOP și SNSPA, citat de News.ro. Industria este un sector-cheie al...
29 august, 2017
Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 a anunțat luni că va avea o întâlnire, săptămâna aceasta, cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi cu procurorul general, Augustin Lazăr, pentru a discuta despre dosarul clasat al scrutinul pe...
28 august, 2017
În următoarele trei luni va crește activitatea din comerțul cu amănuntul și, moderat, cea din industrie, potrivit estimărilor celor aproximativ 8.000 de manageri cuprinși în ancheta de conjuctură realizată de INS. Industria prelucrătoare Managerii din industria prelucrătoare preconizează...
28 august, 2017
Rusia a anunțat luni desfășurarea a două submarine de atac în Marea Mediterană, zonă în care și-a consolidat prezența în ultimii ani și unde dispune de o bază navală, la Tartous, în nord-vestul Siriei, transmite Agerpres, care citează...
28 august, 2017
România, statul care înregistrează ca mai importantă creștere economică din UE, ar putea adera la Zona Euro în 2022, după ce veniturile celor mai săraci români vor crește, îl citează Reuters pe ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu....
28 august, 2017
Doi imigranți ilegali și un traficant de persoane au fost răniți duminică noaptea, după ce polițiștii de frontieră din Denta, județul Timiș, au tras mai multe focuri de armă asupra a două autovehicule ce nu au oprit la...
28 august, 2017
Prime Minister Mihai Tudose has announced the date of January 1, 2018, as a „certain” term for the entry into force of a long-delayed new law on royalties, according to statements made on Sunday evening at Antena3. „We...
28 august, 2017
Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a scăzut în iulie cu 0,3 puncte faţă de luna precedentă, la 59,7 de puncte, ca urmare a percepţiei înrăutăţite asupra situaţiei economice actuale, arată...
27 august, 2017
Platforma digitală eScience Center, realizată de SIVECO în cadrul proiectului SCINET – Rețeaua Centrelor de Știință, poate fi considerată un adevărat liant între elevii de liceu şi cercetarea științifică. Proiectul SCINET – Rețeaua Centrelor de Știință,  finanțat prin...
25 august, 2017
DNA cere ca Senatul să-i ridice imunitatea lui Viorel Ilie (foto), senator și ministru pentru relația cu Parlamentul, pentru a-l putea cerceta pentru instigare la infracțiunea de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor...
25 august, 2017
AmCham România a lansat vineri un apel ”la dialog constructiv și consultări fundamentate cu toți vectorii relevanți, pentru asigurarea echilibrului puterilor în stat, independența justiției, creșterea capacității de bună guvernare și combaterea corupției și abuzului de putere”. Potrivit...
25 august, 2017
RADET a cerut Primăriei Municipiului București scumpirea cu 32% a prețului la gigacalorie, până la 341 de lei. Dacă PMB acceptă solicitarea, subvenția acordată regiei, de către administrația locală, ar putea crește anul acesta cu 151,2 de milioane...
25 august, 2017
Măsurile anunţate sunt doar propuneri, a precizat vineri dimineață ministrul justiţiei, Tudorel Toader, în prima sa explicație oferită după ce miercuri a prezentat mai multe măsuri de modificare a legilor justiției. Unele dintre propunerile sale au provocat critici...
25 august, 2017
Nuclearelectrica a anunțat joi că noul Director General al companiei va fi, începând cu luna septembrie, Cosmin Ghiță. Decizia a fost luată de Consiliul de Administrație al companiei. Cosmin Ghiță preia funcția deținută de Daniela Lulache, care deținea...
24 august, 2017
  „Trecerea Inspecției Judiciare în subordinea ministrului Justiției, numit politic, este o modificare de natură să afecteze grav independența procurorilor”, arată un comunicat al DNA. „DNA nu a luat cunoștință nici anterior, nici după conferința de presă în...
24 august, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: