29 august, 2017

Anul viitor ar putea fi implementat un nou sistem de rezidențiat, care să-i permită tânărului medic să-și facă rezidențiatul în spitalul în care optează pentru post, a anunțat luni seara ministrul Sănătății, Florian Bodog.

„Pentru anul acesta nu se poate schimba sistemul de rezidențiat, însă pentru anul următor gândim un alt sistem de rezidențiat, în care rezidentul să fie angajat în spitalul județean, să-și poată face rezidențiatul în spitalul în care optează pentru post. (…)

Cred că dacă rezidentul lucrează în spitalul în care urmează să-și ocupe postul, se obișnuiește cu comunitatea, poate se căsătorește, poate se îndrăgostește de oameni, de locuri”, a declarat ministrul.


Măsura ar putea rezolva parte din criza de medici care există în spitalele de provincie, a mai explicat Florian Bodog, și va fi însoțită și de altele, precum:

  • pachetul pentru rezidenți va fi mai generos începând cu 1 ianuarie 2018
  • numărul de posturi la rezidențiat va crește pe specializările unde se înregistrează deficit de personal
  • va fi organizat, dup[ emaneul de specialitate, un examen la nivel național pentru ocuparea posturilor libere, astfel încât acestea să nu mai poată fi blocate în așteptarea unor anumiți medici (rude ale șefilor de spitale).  „Să luăm toate posturile, spitalele care doresc, noi le organizăm, poate în paralel cu examenul de specialitate, în așa fel încât ți-ai terminat examenul de specialitate, poftim, ai loc de muncă”, a explicat Florian Bodog

Întrebat de ce medicii nu sunt atrași cu oferte cum ar fi cele referitoare la case sau terenuri pentru a profesa în locurile din țară unde nu sunt suficiente cadre medicale, Florian Bodog a spus că există astfel de soluții, dar rezultatele nu sunt foarte bune.

„Există astfel de soluții și administrațiile locale au posibilitatea legală să facă acest lucru și chiar se întâmplă. Însă, rezultatele nu sunt foarte bune. Cred că aceste politici de a le oferi locuință, eventual de a le plăti chiria sau de a le pune la dispoziție un teren, cred că nu sunt suficiente. Ele trebuie dublate de celelalte măsuri de care am vorbit”, a mai spus ministrul.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: