luni

29 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) anunță într-un comunicat că va reduce tarifele la energie electrică imediat ce va primi decizia Consiliului Concurenței privind prejudicierea consumatorilor de către distribuitori. „ANRE nu a primit, până în prezent, decizia...
22 aprilie, 2018
În pofida numeroaselor condamnări la nivel înalt, corupția rămâne o problemă răspândită, se menționează în Raportul privind respectarea drepturilor omului în România, elaborat de Departamentul american de Stat. Despre justiție și anticorupție Au existat numeroase cazuri de corupție...
22 aprilie, 2018
Eventuala mutare a ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim nu ne-ar afecta doar pe noi, ci şi Uniunea Europeană. Este opinia consilierului prezidenţial pentru politică externă, Bogdan Aurescu, fost șef al diplomației române. Nu ar reprezenta...
22 aprilie, 2018
Editura Didactică și pedagogică nu putea fi transformată în societate pe acțiuni printr-un act de reglementare primară (lege/ ordonanţă de urgenţă), motiv pentru care OUG 76 din 2017 și legea prin care aceasta a fost aprobată sunt neconstituționale. Este...
22 aprilie, 2018
După Elena Udrea, și Alina Bica anunță instanța că are statut de refugiat politic în Costa Rica. Știrea a fost făcută vineri, la ultimul termen din procesul în care sunt judecaţi Alina Bica, omul de afaceri Dorin Cocoş şi...
20 aprilie, 2018
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) consideră că cele mai multe dintre efectele economice negative reclamate recent de politicieni sunt rezultatul legislației adoptate fără o fundamentare economică prin studii de impact ce le-ar fi putut anticipa. Într-un comunicat emis vineri...
20 aprilie, 2018
Parlamentul Republicii Cuba a votat joi ca Miguel Diaz Canel să preia președinția republicii de la Raul Castro. Anunțul a fost făcut joi de către Comisia Electorală Națională. Adunarea Națională a fost cea care a propus candidatura și...
19 aprilie, 2018
Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut în primul trimestru 2018 cu 19,31%, comparativ cu perioada similară din 2017, la 2.305, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC),...
19 aprilie, 2018
Datele și informațiile culese de SRI potrivit Legii nr. 51/1991, adică cu mandat de siguranță națională, nu pot fi considerate probe în dosarele penale, potrivit Deciziei CCR din 28 februarie, a cărei motivare a fost publicată joi. În...
19 aprilie, 2018
Consiliul Național Sanitas a decis joi programul protestelor organizate, care va culmina pe 11 mai cu o grevă generală. Asistentele sanitare, biochimiștii, infirmierele și brancardierii din sistemul public sunt nemulțumiți că legea salarizării și noul regulament al sporurilor...
19 aprilie, 2018
Bursa de Valori București a lansat joi Ghidul Investitorilor Străini pentru promovarea României ca destinație de investiții. Ghidul include informații extinse despre climatul macroeconomic, investiții și piaţa de capital locală, noutăți în reformele pieței și infrastructură și acoperă...
19 aprilie, 2018
Consiliul Federal al Elveției a decis să prelungească cu încă un an clauza de salvgardare prevăzută în acordul asupra liberei circulații. Aceasta înseamnă că românii și bulgarii vor fi acceptați doar în anumite cote pe piața muncii din...
19 aprilie, 2018
Studenții de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza au intrat și ei în grevă japoneză și cer abrogarea HG 131/2018 prin care s-a realizat repartizarea locurilor bugetare pentru anul 2018 – 2019. “Universitățile din Consorțiul „Universitaria”, cele mai prestigioase instituții...
19 aprilie, 2018
CITR Group a deschis miercuri expoziția Muzeul antreprenoriatului: 100 de ani de antreprenoriat în România. Expoziția, deschisă publicului larg, este găzduită de Palatul Noblesse (Strada Sfinților, Nr. 7), între 18 și 21 aprilie, și are scopul de a...
18 aprilie, 2018
Acordurile comerciale finalizate de UE cu Japonia și Singapore anul trecut vor fi completate de un acord de parteneriat economic cu Japonia și un acord de investiții cu Singapore, aprobate oficial în această dimineață la nivelul Comisiei Europene....
18 aprilie, 2018
Inspecţia Judiciară a anunţat miercuri că a început acţiunea disciplinară faţă de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, după ce a refuzat de mai multe ori să se prezinte la audierile Comisiei parlamentare de...
18 aprilie, 2018
Mai sunt trei ani până când va expira Tratatul nuclear START (New Start), semnat în 2010 între SUA și Rusia privind limitarea armelor strategice din această gamă de muniții. Relația actuală dezastruoasă dintre cele două puteri, transmite Digi24,...
18 aprilie, 2018
Directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Maritime (CNAPDM), Luigi Marius Ciubrei, a fost reținut și pus sub urmărire penală, pentru patru infracțiuni de luare de mită, suma totală fiind de 1.700 de euro. Ciubrei deține din...
18 aprilie, 2018
Teodor Brateş, principalul crainic al TVR în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, a fost pus miercuri sub urmărire penală în dosarul Revoluţiei, pentru infracţiuni contra umanităţii. Conform procurorilor, Teodor Brateş a fost „principalul factor de diseminare a ştirilor false,...
18 aprilie, 2018
Preşedintele Klaus Ioahnnis a anunțat miercuri că nu va promulga Legea referendumului în forma în care i-a fost trimisă. Şeful statului a precizat că va cere şi punctul de vedere al Curţii Constituţionale a României. „Aşa cum a...
18 aprilie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: