cursdeguvernare

vineri

30 august, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Razvan Diaconu

Aeronava militară care a adus în țară sicriul Regelui Mihai a aterizat pe Aeroportul Otopeni miercuri, cu două minute înainte de ora 11.00, când au fost trase clopotele a peste 18.000 de catedrale, mănăstiri şi biserici din întreaga...
13 decembrie, 2017
Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de lege prin care ar urma să fie supuse reorganizării Agenţia Domeniilor Statului, Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K Constantinescu”, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi...
13 decembrie, 2017
Parlamentul European a aprobat majorarea până la 500 de miliarde de euro a resurselor pentru Fondul European pentru Investiţii Strategice (EFSI), lansat în 2015, la inițiativa președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Funcționarea Fondului va fi extinsă până la...
13 decembrie, 2017
Comitetul liderilor de grupuri parlamentare a decis marţi să introducă pe ordinea de zi a plenului camerei Deputaţilor de miercuri celelalte două legi ale Justiţiei – 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind funcţionarea CSM – pentru dezbatere...
12 decembrie, 2017
Salariile a jumătate dintre angajații Consiliului Concurenței vor scădea de la 1 ianuarie, ca urmare a modificărilor fiscale, a declarat marți președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, în cadrul comisiilor de specialitate reunite din Parlament pentru avizarea proiectului de buget...
12 decembrie, 2017
Ministerul Energiei şi Romgaz (SNG) au încheiat contractul privind finanțarea din Planul Național de Investiții a proiectului „Ciclu combinat cu turbine pe gaz” de la termocentrala  Iernut, potrivit unui raport al companiei, trimis vineri la Bursa de Valori București...
11 decembrie, 2017
Miniştrii de Finanţe ai celor mai mari cinci economii ale Europei au cerut Administraţiei SUA să îşi regândească propunerile de reformare a fiscalităţii, care ar încălca tratatele privind dubla impozitare şi ar afecta comerţul dintre Europa şi SUA investiţiile europene...
11 decembrie, 2017
Senatorii şi deputaţii au termen până luni, la ora 9.00, să depună amendamente la proiectul bugetului de stat pe 2018, urmând ca de marţi să înceapă dezbaterile în comisii, votul final fiind programat într-o şedinţă comună a Legislativului,...
11 decembrie, 2017
Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu a publicat luni o analiză a bugetului pentru 2018, una dintre concluziile sale fiind: proiectul propus de Guvern încalcă legea fundamentală a României, va atrage procedura de infringement din partea Comisiei Europene din cauza...
11 decembrie, 2017
The European Council issued on Tuesday a new recommendation, at the request of the European Commission, based on the significant deviation procedure, with Romania being warned to operate a correction of 0.8% of GDP, according to the European...
11 decembrie, 2017
Companiile fac eforturi să înţeleagă schimbările fiscale recente din România și felul în care acestea vor afecta salariile plătite angajaților. Totodată, mesajele ostile multinaționalelor ale politicienilor români de acasă contrastează cu cele emise în străniatate pentru atragerea investitorilor...
11 decembrie, 2017
Peste 10.000 de persoane erau adunate duminică seară, la ora 20,00, în faţa Guvernului,  la noile proteste faţă de modificarea legilor justiţiei. Întrucât numărul protestatarilor era în creștere, traficul rutier a fost restricţionat în Piaţa Victoriei. Manifestanţilor li...
10 decembrie, 2017
România a cheltuit doar 1,1% din banii europeni alocați programării 2014-2020, reprezentând 400,4 milioane euro, în condițiile în care state precum Bulgaria și Polonia au avut 7,5%, respectiv 6,5%, potrivit datelor Comisiei Europene, transmise la solicitarea Agerpres. Potrivit...
10 decembrie, 2017
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, anunţă, într-un scurt mesaj pe Facebook, că a prezentat sâmbătă Comisiei de la Veneţia, în cadrul unei sesiuni de lucru, modificările aduse legilor justiţiei, dând curs unei „invitații” în acest sens făcute de organismul...
9 decembrie, 2017
Dobânzile la credite pentru populaţie ar putea fi limitate la cel mult 50% peste dobânda de politică monetară a Băncii Naţionale a României (BNR), în prezent de 1,75%, potrivit unui proiect de lege iniţiat de preşedintele Comisiei economice,...
8 decembrie, 2017
Preşedintele Klaus Iohannis îndeamnă toate instituţiile statului să ţină cont nu doar de litera, ci şi de spiritul Legii Fundamentale, în mesajul său de Ziua Constituţiei, în care subliniază şi că promovarea statului de drept şi a independenţei...
8 decembrie, 2017
Banca Europeană de Investiţii (BEI), cea mai mare bancă de dezvoltare din Europa, a pus la punct planuri privind înfiinţarea unei subsidiare care să se concentreze numai pe proiectele din afara UE. Filiala BEI este menită să canalizeze ...
7 decembrie, 2017
Un director executiv Volkswagen a fost condamnat miercuri la 7 ani închisoare de către o instanță americană, fiind găsit vinovat de ascunderea softului folosit la aproape 600.000 de motoare diesel pentru trucarea normelor de poluare. Oliver Schmidt (foto),...
7 decembrie, 2017
Consiliul European a emis marți o nouă recomandare, la cererea Comisiei Europene, conform procedurii de deviere semnificativă, România fiind avertizată să opereze o corecție de 0,8% din PIB, potrivit deciziei Consiliului European. Important: Consiliul a stabilit termenul limită...
6 decembrie, 2017
Guvernul a adoptat miercuri proiectul Bugetului de stat pe anul 2018, dintr-un comunicat al Executivului aflând că ”sănătatea, educația și investițiile sunt prioritățile proiectului de buget”. Potrivit comunicatului oficial, proiectul de buget pentru 2018 este construit pe o...
6 decembrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: