luni

29 iulie, 2024

Iulian Soare

Partidul Social-Democrat (SPD) l-a desemnat duminică, la Berlin, pe Martin Schulz, fost președinte al Parlamentului European, drept candidat al partidului la postul de cancelar al Germaniei, la alegerile generale din 24 septembrie, transmite Agerpres. EFE menționează că nominalizarea...
29 ianuarie, 2017
Conform unei agende anunțate încă de vineri de Casa Albă, președintele american Donald Trump a purtat sâmbătă convorbiri telefonice cu omologul său rus, Vladimir Putin, cu cancelarul german, Angela Merkel, cu președintele Franței, Francois Hollande, și cu premierii...
29 ianuarie, 2017
Președintele american Donald Trump a semnat sâmbătă un ordin executivcătre șefii de stat major interarme prin care le cere să prezinte în termen de 30 de zile un plan pentru înfrângerea Statului Islamic, transmite Reuters. Ca urmare a...
29 ianuarie, 2017
Turcia a amenințat vineri, potrivit Euractiv, că va denunța acordul de readmisie a migranților încheiat cu Atena după ce Curtea Supremă de Justiție a Greciei a refuzat solicitarea de extrădare a 8 militari turci suspectați de Ankara că...
28 ianuarie, 2017
Grecia și creditorii săi internaționali nu au reușit joi să rezolve diferențele de opinie și să găsească o soluție înainte ca agenda europeană să fie dominată de alegerile din mai multe state importante ale UE, scrie presa internațională,...
27 ianuarie, 2017
Presa din Rusia a scris joi că un al doilea ofițer al serviciului secret FSB a fost arestat, fiind acuzat de trădare, anunță Radio Europa Liberă, care afirmă că acest caz ar putea avea legătură cu atacurile cibernetice...
27 ianuarie, 2017
Guvernul britanic a publicat joi proiectul de lege pe care îl va înainta Parlamentului pentru a primi permisiunea de a lansa negocierile pentru ieșirea din Uniunea Europeană, a anunțat Ministerul pentru Brexit, citat de AFP. Intitulat ”Proiect de...
26 ianuarie, 2017
Tribunalul Uniunii Europene a respins miercuri cererea producătorului Almaz-Antey (companie rusă de stat), de eliminare a sancțiunilor ce i-au fost impuse de UE în legătură cu conflictul separatist din estul Ucrainei. Decizia nu este definitivă, ee putând fi...
26 ianuarie, 2017
Noul lider al Partidului Social Democrat (SPD), Martin Schulz, ar obține la alegeri același procent ca și cancelarul Angela Merkel, potrivit ultimul sondaj realizat în Germania, realizat miercuri. Sondajul a fost efectuat de Infratest, la comanda televiziunii ARD, la...
26 ianuarie, 2017
Unul dintre managerii celei mai mari companii ruse de securitate cibernetică responsabil cu investigarea atacurilor cibernetice al a fost arestat, împreună cu un ofițer FSB, a scris miercuri Associated Press, care citează publicația Kommersant. Compania rusă Kaspersky Lab...
26 ianuarie, 2017
Martin Schulz, fost președinte al Parlamentului European (PE), este cel care va candida din partea Partidului Social-Democrat (SPD) împotriva Angelei Merkel în lupta pentru postul de cancelar al Germaniei, la alegerile legislative ce vor avea loc în luna...
24 ianuarie, 2017
Curtea Supremă a Marii Britanii a respins joi, cu majoritate de voturi, apelul Guvernului, stabilind astfel ca executivul să ceară acordul Parlamentului în cazul invocării Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona în cazul ieșirii din Uniunea Europeană,...
24 ianuarie, 2017
Preşedintele Donald Trump a semnat luni ordinul executiv prin care anulează participarea Statelor Unite la Acordul de parteneriat transpacific (TPP), așa cum amenințase în campania electorală, scrie The Washington Post. Ordinul de retragere din TPP reprezintă „un lucru...
24 ianuarie, 2017
Noua administrație de la Washington nu va trimite o delegație la discuțiile asupra Siriei care vor avea loc luni, la Astana, capitala Kazahstanului, din cauza „cerințelor imediate” ale tranziției de putere, a anunțat Departamentul american de Stat. „Salutăm...
22 ianuarie, 2017
Guvernul britanic este acuzat că a ascuns existența unui test ratat cu rachetă nucleară – o rachetă nucleară nearmată s-a îndreptat din greşeală spre Statele Unite, în iunie 2016, scrie presa britanică. Submarin britanic HMS Vengeance (unul dintre cele...
22 ianuarie, 2017
Presa străină scrie că discursul inaugural al lui Donald Trump nu s-a schimbat cu nimic față de cel din campanie și nu prevestește decât izolaționism, protecționism și o perioadă grea pentru aliți. Kellyanne Conway, consilier al lui Trump,...
22 ianuarie, 2017
Cancelarul Angela Merkel a dat asigurări că va încerca să coopereze cu Donald Trump,  în domeniile comercial și militar, fiind convinsă că se pot găsi compromisuri, dacă schimbul de idei se face în mod respectuos. Donald Trump „şi-a...
22 ianuarie, 2017
Donald Trump a depus vineri jurământul de credinţă și este, oficial, al 45-lea președintele al Statelor Unite. Jurământul „Eu, Donald Trump, jur solemn să îndeplinesc cu bună credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi să fac tot...
20 ianuarie, 2017
Republicanul Donald Trump devine, vineri, al 45-lea președinte din istoria Statelor Unite. La Washington, este programată ceremonia de depunere a jurământului, care se organizează în aer liber, pe treptele Capitoliului. După ceremonie, la care se estimează că vor...
20 ianuarie, 2017
Restanța de 6 miliarde de dolari pe care Transnistria o are la Gazprom vor fi plătite de Chișinău, deoarece fac parte din „datoria totală a Moldovei” în valoare de 6,5 miliarde de dolari, a spus președintele Republicii Moldova,...
19 ianuarie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: