Austria va prelua vineri primii pacienți cu Covid-19 din România, după ce Ungaria și Polonia au făcut acest lucru în ultima săptămână. De asemenea, două echipe de medici din Danemarca vor veni la Institutul Matei Balș din București, pentru a îngriji pacienți aflați la Terapie Intensivă.
Mai multe state UE s-au oferit să ajute România, țara europeană cel mai greu lovită de valul 4 al pandemiei, din cauza ridicării restricțiilor în vară și a ratei foarte mici de vaccinare.
Sistemul sanitar din România nu mai reușește nici să ofere un loc în saloanele de spital persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 și aflate în stare gravă, astfel încât îi tratează inclusiv pe holuri și în camerele de urgență.
Vor mai fi trimiși pacienți și în Polonia, în condițiile în care azi au fost transportați trei, iar această țară a pus la dispoziție 20 de paturi.
„Este important orice fel de sprijin și mai ales această solidaritate care vine este îmbucurătoare, dar trebuie să fim și noi solidari cu noi înșine”, a spus ministrul.
„Mâine reușim să operaționalizăm un zbor și spre Austria și vom continua cu aceste trei țări, pentru că capacitatea funcțională nu s-a atins”, a precizat el.
Austria a trimis, de asemenea, medicamente pentru pacienții Covid-19 în stare gravă.
Ministrul Cseke Attila a anunțat că Serbia a promis trimiterea în România a unor concentratoare de oxigen şi anticorpi monoclonali.
„Danemarca ne-a promis două echipe de medici care vor veni în București și pentru care pregătim operaționalizarea a 20 de paturi de terapie intensivă în plus la Institutul Matei Balș”, a spus Cseke.
Și Franța a promis că va trimite personal medical în România. De asemenea, personal medical din Republica Moldova este deja în România și îngrijește pacienți la spitalul din Lețcani.
„Comunitatea europeană s-a mobilizat. E îmbucurător acest lucru. Sigur, și România a oferit sprijin atunci când alte țări au avut nevoie. Dar trebuie să ne ajutăm și noi pe noi înșine”, a mai spus ministrul.