joi

25 aprilie, 2024

30 mai, 2019

Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a desemnat-o, joi după-amiază, pe judecătoarea Brigitte Bierlein (foto) în funcţia de cancelar, în contextul crizei politice de la Viena care a condus la demisia Guvernul Sebastian Kurz.

„O cunosc şi o apreciez pe doamna Bierlein, o persoană prudentă, deschisă şi foarte competentă. Îi încredinţez doamnei Bierlein sarcina de a forma guvernul federal”, a declarat Van der Bellen, citat de DPA.

În vârstă de 69 de ani, Brigitte Bierlein este de profesie judecător, iar în ultimul an a fost preşedintele Curţii Constituţionale din Austria.


Cancelarul Brigitte Bierlein ar urma să formeze un guvern de tranziţie, până la organizarea scrutinului parlamentar.

Hartwig Löger a preluat interimatul funcţiei de cancelar în Austria după demiterea Guvernului Sebastian Kurz prin moţiune de cenzură, în contextul crizei politice generate de un scandal de corupţie.

Parlamentul Austriei a aprobat luni după-amiază moţiunea depusă de Partidul Social-Democrat (SPÖ, centru-stânga) împotriva Guvernului condus de cancelarul Sebastian Kurz, liderul formaţiunii de centru-dreapta Partidul Popular Austriac (ÖVP). Moţiunea social-democrată a fost susţinută şi de Partidul Libertăţii (FPÖ, extremă-dreapta), precum şi de mişcarea JETZT (ACUM, de stânga).

Guvernul Austriei era susţinut de o coaliţie formată de Partidul Popular Austriac cu Partidul Libertăţii. Alianţa politică s-a destrămat după ce cancelarul Sebastian Kurz a cerut demiterea din guvern a unor lideri ai Partidului Libertăţii în contextul scandalului de corupţie în care este implicat vicecancelarul demisionar Hainz-Christian Strache.


Pe fondul crizei, preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a recomandat organizarea de alegeri parlamentare anticipate în septembrie.

Heinz-Christian Strache, liderul formaţiunii de extremă-dreapta Partidul Libertăţii, a demisionat din funcţia de vicecancelar al Austriei după apariţia în presă a unei înregistrări compromiţătoare care îl surprinde discutând cu un potenţial investitor rus.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: