vineri

26 aprilie, 2024

20 aprilie, 2020

Australia a cerut duminică declanșarea unei anchete independente privind gestionarea de către China a epidemiei din Wuhan și modul în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a tratat reacția Beijingului.

„Trebuie să cunoaştem detaliile pe care numai un raport independent ne poate permite să le înţelegem privind originea virusului, privind modul de a-i face faţă şi privind transparenţa cu care informaţiile au fost împărtăşite”, a declarat ministrul australian al afacerilor externe, Marise Payne, citată de Agerpres.

Australia, a spus Marise Payne, împărtăşeşte îngrijorările SUA, exprimate de Donald Trump, care a acuzat OMS că este prea apropiată de China şi că a gestionat prost pandemia.


Donald Trump a anunţat marţi suspendarea contribuţiei americane la OMS, care se ridică la „între 400 şi 500 de milioane de dolari pe an”.

„Nu sunt sigură că o organizaţie a sănătăţii responsabilă de difuzarea unei mari părţi a instrumentelor de comunicare (…) va putea efectua această verificare”, a afirmat Marisa Payne. „E ca şi cum ai fi braconier şi paznic în acelaşi timp”, a mai spus ea.

Australia, care numără 6.600 de cazuri de coronavirus şi 70 de morţi de COVID-19, a fost una dintre primele ţări din lume care a interzis intrarea pe teritoriul său a călătorilor care veneau din China.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Macar pentru diminuarea-stoparea nu e posibila- teoriilor conspiratiei ar fi necesara o ancheta cat mai impartiala cu privire la aparitia, natura, periculozitatea COVID 19.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Macar pentru diminuarea-stoparea nu e posibila- teoriilor conspiratiei ar fi necesara o ancheta cat mai impartiala cu privire la aparitia, natura, periculozitatea COVID 19.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: