joi

18 aprilie, 2024

27 decembrie, 2016

augustin zegreanFost președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean a declarat marți că șeful statului nu poate fi obligat să desemneze ca prim-ministru o persoană pe care nu o dorește, iar acesta nu poate fi un motiv de suspendare, anunță Agerpres.

„Să vină cu altă propunere (PSD — n.r.). Asta se poate face. Nu-l poate obliga nimeni pe președinte să desemneze o persoană pe care nu o dorește”, a precizat pentru Agerpres Augustin Zegrean.

Întrebat cum comentează faptul că în spațiul public a fost vehiculată ideea suspendării președintelui, Augustin Zegrean a spus, în contextul respingerii propunerii PSD pentru funcția de premier, că șeful statului doar „își face treaba”.


„Ăsta ar fi un motiv de suspendare? El își face treaba. Constituția îi dă voie să desemneze sau nu persoana care i-a fost propusă”, a adăugat fostul președinte al CCR.

El a amintit că Legea fundamentală nu prevede nicăieri câte propuneri de premier poate respinge președintele.

„Constituția spune că în urma discuțiilor cu partidele care au câștigat în alegeri trebuie să numească o persoană care să formeze guvernul. Atâta spune”, a explicat Constantin Zegrean.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că nu acceptă propunerea PSD — ALDE ca Sevil Shhaideh să fie prim-ministru și a cerut acestei coaliții să facă o nouă nominalizare.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: