miercuri

24 aprilie, 2024

28 februarie, 2022

În a cincea zi de la intrarea forțelor ruse în Ucraina, delegațiile celor două țări au început discuții pentru a pune capăt războiului. Nergocierile sunt organizate în localitatea Gomel din Belarus.

Biroul președintelui ucrainean spune că dorește o încetare imediată a focului și retragerea forțelor ruse. Delegația rusă a refuzat să precizeze public cu ce mandat s-a prezentat la discuții. Moscova vrea să ajungă la un acord ”care să fie în interesul ambelor părți”, potrivit negociatorului rus Vladimir Medinsky, citat de BBC.

Înainte de începerea întâlnirii, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut trupelor ruse să depună armele și a cerut UE să accepte aderarea Ucrainei la bloc.

Delegația ucraineană sosind la negocieri

Delegați ucraineană a sosit la granița cu Belarus în jurul orei 11.00 (ora României) pentru a începe negocierile de pace cu delegația rusă.

Mandatul Kievului este clar: este încetarea focului și retragerea trupelor rusești de pe teritoriul ucrainean.

Delegații întâmpinate de ministrul de externe din Belarus

Programate inițial să înceapă la ora 12.00 (ora României), discuțiile au fost amânate din cauza problemelor logistice și de siguranță.

Delegațiile rusă și ucraineană au fost întâmpinate de ministrul de externe al Belarus, Vladimir Makei. „Dragi prieteni, președintele Belarusului ne-a rugat să vă urăm bun venit și să vă garantăm munca în cea mai mare măsură posibilă. Vă puteți simți complet în siguranță, aceasta este obligația noastră”, a spus el celor două delegații.


„Președintele Lukașenko speră că prin aceste negocieri putem găsi o modalitate de a rezolva problemele de criză și toți bielorușii se roagă pentru acest lucru… Așteptăm rezultatul”, a adăugat ministrul Makei.

Din delegația ucraineană fac parte: ministrul apărării, Oleksi Reznikov, consilierul prezidențial Mihailo Podoliak și ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Mikola Toșiți.

În discursul rostit duminică, președintele ucrainean Zelensky a spus că nu se așteptă ca aceste discuții să aducă pacea, convingere întărită de faptul că armata Rusiei și-a intensificat atacurile chiar în ziua în care sunt programate aceste negocieri.

Dar, a precizat președintele Zelenski, trebuie folosită această șansă, chiar dacă este mică, astfel încât nimeni să nu poată învinovăți Ucraina că nu a încercat să oprească războiul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: