vineri

29 martie, 2024

17 decembrie, 2020

Opt persoane au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate miercuri în dosarul vizând ridicarea fără autorizație de construire a unor blocuri din zona Bucureștii Noi – Chitila, anunță Poliția Capitalei. În timpul perchezițiilor au fost ridicate mai multe sume de bani, documente și telefoane mobile.

„În urma percheziților, polițiștii au identificat și ridicat documente de interes în cauză, telefoane mobile, medii de stocare precum și peste 52.000 de euro, 48.000 de lei și 4.300 de dolari. De asemenea, au fost reținute opt persoane, acestea urmând a fi prezentate magistraților cu propunere legală”, se arată într-un comunicat remis redacției.

Poliția Capitalei precizează totodată în comunicat că „cercetările sunt continuate de DGPMB – Serviciul Investigații Criminale din Poliția Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”.


Perchezițiile de miercuri au avut loc în București și în județul Ilfov, într-un dosar vizând lucrări de construcții fără autorizație de construire sau de desființare. În Primăria Capitalei, acțiunea a vizat Direcția Generală Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.

Dosarul conține o serie de acuzații oficiale împotriva unor angajați ai Primăriei Municipiului București cu privire la diverse autorizații de construire în Capitală, acordate în anii trecuți.

Infracțiunile pe care le suspectează procurorii în acest caz:

  • executare fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia
  • fals material în înscrisuri oficiale
  • favorizarea făptuitorului
  • sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri
  • uz de fals, fals intelectual, instigare la fals material în înscrisuri oficiale
  • instigare la fals intelectual
  • instigare la sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri.

„Există cooperarea deplină a Primăriei Capitalei pentru punerea la dispoziție a tuturor documentelor solicitate de către polițiști. Nicio persoană dintre cele cercetate nu va fi acoperită, indiferent de funcția ocupată. Am semnalat în mai multe rânduri că, în perioada precedentei administrații, s-au petrecut ilegalități în Primăria Capitalei. Personal, mă bucur că există astfel de verificări în probleme despre care vorbesc și pe care le semnalez de ani de zile”, a declarat miercuri seara primarul general Nicușor Dan.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: