14 octombrie, 2022

Deși a înregistrat o ușoară temperare a ritmului de creștere, rata inflației din SUA s-a menținut peste așteptări și în SUA, forțând Rezerva Federală să continuă cu politica agresivă de majorare a dobânzilor, care produce efecte la nivel mondial, nu doar pe continentul american, transmite Financial Times.

Cu toate că ritmul anual al inflației din SUA s-a menținut în septembrie la un nivel similar cu cel din lunile precedente, respectiv 8,2% (8,3% în august), datele arată un nou salt lunar îngrijorător, ceea ce sugerează că presiunile inflaționiste sunt încă puternice. Eliminând prețurile volatile, la alimente și la energie, inflația de bază din SUA a fost de 6,6% față de septembrie 2021, cel mai ridicat nivel din 1982.

Cifra peste așteptări lasă puțin opțiuni Rezervei Federale (Fed) care va majora, cel mai probabil, cu 75 de puncte de bază, pentru a patra oară consecutiv, dobânzile de referință din SUA, la ședința din noiembrie.


„Inflația persistă, iar acest lucru trebuie să fie profund îngrijorătoare pentru Fed”, a comentat Ajay Rajadhyaksha, președinte global de cercetare la Barclays.

Rajadhyaksha estimează că Fed va continua să majoreze dobânzile cu 0,75 puncte procentuale până la sfârșitul anului (la ședința din noiembrie și la ședința de la jumătatea lui decembrie) și apoi va încetini ritmul la 0,5 puncte procentuale, la prima întâlnire din 2023, de la începutul lunii februarie.

Prin urmare, dobânzile din SUA ar putea urca la un nivel record de 5%-5,25%, semnificativ peste nivelul prognozat de analiști în septembrie, de 4,6%.

Inflația din SUA este urmărită îndeaproape în toate colțurile lumii, deoarece răspunsul Fed la evoluția prețurilor duc la o apreciere puternică a dolarului și la o creștere generalizată a costurilor de finanțare de la nivel global.


Inflația din SUA a scăzut față de nivelul de 9,1% atins în iunie, ajutată de o scădere a prețurilor la carburanți. Costurile pentru îmbrăcăminte și mașini uzate au scăzut, la rândul lor, luna trecută.

Cu toate acestea, prețurile la alimente au crescut cu 13% în ultimele 12 luni, iar costurile pentru locuințe și cele medicale cresc, de asemenea, cu rate alarmante.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: