11 noiembrie, 2024

Unități de infanterie ruseşti ar putea lansa atacuri terestre în regiunea Zaporojie din Ucraina în doar câteva zile, lovind pe un front din sud unde luptele au fost mai puțin active timp de luni de zile, a declarat luni un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, citat de Reuters.

Asaltul pregătit în sud de către Rusia vine pe fondul unei alte ofesive, pregătite pentru regiunea din nord, Kursk.

Iminentele atacuri – deși nu era clar dacă acestea vor implica un singur asalt ofensiv sau atacuri separate – ar putea crea un nou punct de presiune pentru forțele suprasolicitate ale Kievului, care sunt deja în dezavantaj în est, a arătat purtătorul de cuvânt.


„Ar putea începe în viitorul apropiat, nu vorbim nici măcar de săptămâni, ci ne așteptăm să se întâmple în orice zi de-acum”, a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare „Sud”, Vladislav Voloșin, pentru Reuters.

El a adăugat că numărul trupelor rusești depășește cu mult efectivele apărătorilor ucraineni din zonă.

Rușii au 200.000 de militari în sudul Ucrainei

Armata ucraineană a avertizat în ultimele săptămâni că Rusia își intensifică operațiunile în regiunea sudică Zaporojie, în timp ce își continuă și acțiunile ofensive în regiunea Donbas (provinciile Donețk și Luhansk) din estul Ucrainei.

Surse militare și politice au explicat recent agenţiei ucrainene RBC că un posibil obiectiv al rușilor este să încerce să avanseze cu cel puțin 30 de kilometri în interioriul regiunii, pentru a se apropia de oraşul Zaporojie și a împinge trupele ucrainene mai departe de Energodar și de centrala nucleară localizată în acest oraş şi, apoi, să înceapă negocierile dintr-o nouă poziţie, recurgând la ultimatumuri, citează Rador Radio România.


În octombrie, mai multe mass-media occidentale au raportat că trupele ruse ar putea plănui o ofensivă la scară largă pentru a prelua controlul asupra acestui oraş din sudul Ucrainei. Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare „Sud”, Vladislav Voloșin, declara luna trecută că rușii au desfăşurat aproximativ 200.000 de militari în sudul Ucrainei, inclusiv forțele de ocupație din Crimeea.

(Citește și: ”Rusia – mobilizare uriașă pentru recucerirea Kursk”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: