Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP) reacționează și ea la refuzul ministrului de Interne, Lucian Bode, de a accepta trecerea polițiștilor judiciari la parchete, spunând că argumentele și cifrele furnizate de acesta sunt ”fundamental false” și ”greșite intenționat”. Adevărata îngrijorare a șefilor poliției (numiți politic) este pierderea lanțurilor de comandă și a informației din dosarele penale.
Transferul Poliției Judiciare la parchete este un nou motiv de conflict în coaliție. Liberalii, care dețin Ministerul de Interne, se opun acum trecerii polițiștilor judiciari la parchete, deși măsura figurează în programul de guvernare.
De-a lungul timpului, au fost numeroase cazuri în care polițiști judiciari vindeau informații sau își avertizau șefii în legătură cu informații din dosarele penale în care îi ajutau pe procurori.
Unul dintre cazurile recente este cel al lui Marius Eduard Moise, la data faptelor ofiţer de poliţie judiciară din cadrul DNA (până în martie 2020) și promovat ulterior comisar şef în cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice. Anul trecut, când ocupa această poziție importantă în Poliție, el a fost acuzat de luare de mită în formă continuată (două acte materiale), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi favorizarea făptuitorului.
Conform DNA, în perioada octombrie 2018 – iunie 2019, polițistul ar fi cerut foloase necuvenite pentru altul, constând în obţinerea a două contracte pentru firma unui om de afaceri. În schimb, ofiţerul de poliţie judiciară ar fi promis persoanei respectiv acces la informaţii nedestinate publicităţii, adică la date cu privire la activităţile de urmărire penală derulate într-un dosar al DNA.
Prezentăm poziția Asociației Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor:
Luând act de declarațiile liderilor partidelor politice din coaliția de guvernare și ale membrilor executivului, referitoare la locul și rolul poliției judiciare din punct de vedere organizațional și procesual, AMASP subliniază încă o dată necesitatea și oportunitatea preluării poliției judiciare de către toate unitățile de parchet, inclusiv de către parchetele de pe lângă judecătorii, unde există cel mai mare volum de muncă.
Un argument pentru transferul poliției judiciare la unitățile de parchet îl identificăm în articolul 131 alin. (3) din Constituția României, conform căruia ”Parchetele (…) conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.” Având în vedere faptul că este singura prevedere constituțională care face referire la poliția judiciară, situând-o la articolul referitor la ”Rolul Ministerului Public”, este predictibilă dorința legiuitorului constituțional de a plasa acest organ judicar mai degrabă la autoritatea judecătorească decât la cea executivă.
Un alt argument îl regăsim în art. 3 din Codul de procedură penală, unde este prevăzut că funcția de urmărire penală revine organelor de urmărire penală, adică parchetelor și poliției judiciare. În același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia decizia nr. 51/2016 interpretând dispozițiile art. 142-143 C. proc. pen. în sensul că toată activitatea de interceptare a convorbirilor telefonice și a celorlalte comunicații, supraveghere operativă și alte metode de speciale de cercetare sunt mijloace de probă și pot fi administrate doar de procuror sau de ofițerii poliției judiciare.
Declarațiile ministrului de interne în funcție , prin care se susține faptul că o preluare a poliției judiciare de către parchete ar reprezenta o problemă majoră de personal pentru MAI, insinuând că nu ar exista capacitatea de a derula alte activități, este fundamental falsă și în realitate arată o problemă de viziune care justifică tocmai măsura preluării poliției judiciare de către parchete.
Polițiștii din cadrul poliției judiciare ar trebui să aibă ca atribuții de serviciu, după cum indică și denumirea, exclusiv activitatea de efectuare a cercetării penale și nu utilizarea lor în acțiuni de verificare a piețelor, paza stadioanelor sau aplicarea sancțiunilor contravenționale. Atât timp cât poliția judiciară efectuează alte activități decât cele de urmărire penală mii de dosare sunt tergiversate, cetățenii au un grad redus de încredere în organele de urmărire penală și rata infracționalității crește în mod inerent.
Subliniem că statele civilizate au înțeles rolul poliției judiciare astfel încât au departamente specializate precum Bundeskkriminalamt în Germania, Comisaria general de policia judicial în Spania sau Direction centrale de la police judiciaire în Franța, instituții care nu sunt utilizate la acțiuni de verificare a piețelor în timpul sărbătorilor pascale.
De asemenea, atragem atenția că o astfel de modificare poate fi doar benefică pentru modul de distribuire a bugetului alocat poliției judiciare, transferul la parchete generând desființarea numeroaselor funcții de conducere prin reorganizarea direcțiilor, serviciilor, birourilor diverse care există în acest moment în cadrul MAI.
În plus o astfel de modificare va pune capăt discuțiilor privind dubla subordonare a poliției judiciare și va elimina orice suspiciune sau tentație de intervenție a ”lanțului de comandă” din cadrul ierarhiei poliției în cercetarea penală, evitându-se încălcarea normelor de procedură prin cunoașterea conținutului dosarelor penale de către conducerea administrativă a MAI sau prin îndrumări privind modul de derulare a anchetei, date de alte persoane decât procurorul care supraveghează urmărirea penală.
Nu în ultimul rând, prin transferul poliției judiciare la unitățile de parchet se poate efectua o selecție bazată pe meritocrație și promovarea unor examene de cunoștințe juridice a persoanelor care doresc obținerea avizului de poliție judiciară, evitând astfel ideile ingenioase de creare de ghiduri și pliante sau dorințe exprimate de ministrul de interne de a decide structura administrativă a MAI ce polițiști sunt potriviți pentru a desfășura activitatea în cadrul DNA sau DIICOT.
De altfel, dacă ministrul de interne dorește profesionalizarea poliției judiciare îl invităm să preia și să pună în practică, alături de reprezentanții Ministerului Public, ideea obținerii avizului de poliție judiciară doar după promovarea unui examen de drept penal și procesual penal.
Reamintim că în conformitate cu programul de guvernare asumat de actualul executiv ”o justiție eficientă în domeniul penal presupune colaborarea foarte bună dintre procuror și polițist, fără niciun fel de imixtiuni. În activitatea sa de organ de cercetare penală polițistul trebuie să aibă o singură linie de subordonare, și anume subordonarea față de procuror. De aceea, avem în vedere promovarea celei mai potrivite soluții legislative pentru trecerea poliției judiciare în subordinea parchetelor (…)”.
Ignorarea politicilor publice asumate și discuțiile contradictorii din ultima perioadă conferă o zonă de predictibilitate zero. Trecând peste cifrele greșite intenționat de executiv, lipsește o minimă analiză a ceea ce ar trebui să stea la baza unei reforme promise. Astfel, pe o schemă de circa 60.000 de polițiști, există circa 20% polițiști care dețin avizul de poliție judiciară. Această cifră este una reală și sustenabilă, având în vedere că circa 15% din cifra avansată de minister reprezintă funcții de conducere. De fapt, deja citata ”pierdere a lanțurilor de comandă”, dar și a informației din dosarele penale, reprezintă principala îngrijorare a celor care, mai devreme sau mai târziu, s-ar putea confrunta cu anumite nevoi pe această linie.
Trecerea poliției judiciare la Ministerul Justiției sau la Ministerul Public ar însemna, în primul rând, mai multe garanții pentru poliția judiciară lucru pe care, în anul 1904, ministrul de interne de atunci, Vasile Lascăr, singurul reformator al Poliței Române, l-a realizat prin conferirea statutului de inamovibilitate unor ofițeri, transformând poliția dintr-o „organizație de putere a partidelor politice într-o corporațiune demnă de încredere, înzestrată cu toate atribuțiunile necesare”.
Deși au trecut 117 ani de la acea declarație, dorința politicului de a menține ”organizația de putere” la dispoziție este neschimbată.
