sâmbătă

20 aprilie, 2024

27 iulie, 2016

asfConsiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis miercuri retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Carpatica Asig S.A., ca urmare a constatării stării de insolvenţă a societăţii, şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment, anunță ASF.

Decizia a fost luată după ce compania Deloitte a finalizat auditul.

Începând din 25 ianuarie 2016, societatea Carpatica Asig se află sub incidența prevederilor Legii nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, administrator temporar fiind Fondul de Garantare a Asiguraților.


Reamintim că ASF a respins, pe 9 iunie, proiectul de achiziție prezentat de societatea IIC România B.V. (singurul investitor care și-a exprimat interesul) pentru obținerea unei participații calificate din capitalul social al societății Carpatica Asig.

Respingerea a fost decisă după ce s-a constatat neîndeplinirea mai multor condiții prevăzute de Legea nr. 237/2015 pentru realizarea achiziției, de la lipsa unei capacități financiare certe de a susține redresarea asigurătorului, până la structura difuză a acționariatului potențialului investitor.

Anticipând o decizie de respingere a dosarului, IIC a transmis ASF o notificare privind renunțarea la intenția de a achiziționa 100% din acțiunile societății de asigurări Carpatica Asig S.A., Consiliul luând act de această hotărâre.

„Finanțarea preconizată pentru Carpatica Asig ar fi fost realizată sub formă de împrumuturi rambursabile, purtătoare de dobândă, și nu prin aport la capitalul social, ca atare neputând fi recunoscută ca o suplimentare a fondurilor proprii pentru acoperirea cerinței minime de capital și a cerinței de capital de solvabilitate.


Având în vedere imposibilitatea certificării surselor de finanțare a proiectului de achiziție, respectiv neîndeplinirea criteriilor legale de evaluare a stabilității financiare a potențialului cumpărător în raport cu business-ul care urmează a fi preluat, precum și elementele contradictorii din planul de afaceri avansat, derogarea solicitată de la legislația în vigoare, și, nu în ultimul rând, transparența redusă a structurii de acționariat, Consiliul ASF a hotărât respingerea proiectului de achiziție avansat de IIC”, spune ASF ]ntr-un comunicat din 9 iunie.

Prima sentință în dosarul ASF – Carpatica

În luna martie s-a pronunțat prima sentință în acest dosar, la Curtea de Apel București.

Dan Radu Rușanu, primul președinte ASF, a fost achitat, în timp ce Ilie Carabulea a fost condamnat la șase ani și șase luni cu executare, iar Laura Chițoiu, fost director al Direcției Avizări din cadrul ASF, a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul ASF – Carpatica.

Sentințele nu sunt definitive.

Au mai fost achitați Corneliu Moldoveanu (fost vicepreședinte al ASF), și avocatul Dan Odobescu (cumnatul lui Adrian Năstase).

Celelalte condamnări:

  • Marian Mârzac (fost membru neexecutiv al conducerii ASF) — patru ani și șase luni închisoare cu executare
  • Radu Mustățea (membru în CA al SC Carpatica Asig) — trei ani și șase luni închisoare cu executare
  • Elena Rusu (membru în conducerea Carpatica Asig) — doi ani cu suspendare
  • Ina Crudu (director general la Carpatica Asig) — doi ani cu suspendare
  • Ioan Opriș (expert tehnic auto) — două luni cu suspendare
  • Ioan Dacian Vinereanu — doi ani cu suspendare
  • Georgel Călin (fost secretar general ASF) — un an cu suspendare.

Menționăm că DNA a dorit ca în același dosar să fie urmărit penal și Daniel Chițoiu, soțul directoarei Laura Chițoiu și  fost ministru de Finanțe, însă Camera Deputaților a refuzat, în 2014, ridicării imunității acestuia.

El va putea fi eventual inculpat abia după alegerile parlamentare, dacă nu va mai candida.

Dosarul a  fost trimis în judecată pe 25 aprilie 2014, cu patru inculpați de la ASF, și alte nouă persoane, de la Carpatica sau avocați, inclusiv cumnatul lui Adrian Năstase, avocatul Dan Odobescu.

În cadrul procesului, Carpatica Asig a fost judecată pentru cumpărare de influenţă (două infracţiuni) şi dare de mită (două infracţiuni).

Radu Rușanu, care a fost achitat în această primă instanță, a fost judecat pentru:

  • constituirea unui grup infracţional organizat
  • influenţarea declaraţiilor (11 infracţiuni), aflate în concurs real
  • favorizarea făptuitorului, în formă continuată (39 acte materiale)
  • folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: