Cele 6 bombe care au aruncat în aer deficitul pe ultima sută de metri

Deficitul de 4,4% din PIB, aprobat de guvern joi seară la ultima rectificare, este rezultatul unei construcții bugetare făcute în martie 2019 de către guvernul… Mai mult›
28.11.2019
Germania, în criza psihologică dintre post-naționalism și ”Germany-first”: interviu cu Jan Techau

Textul de mai jos e o scurtă înșurire de fragmente din interviul acordat CRONICILOR Curs de Guvernare de Jan Techau – directorul Programului Europa de… Mai mult›
28.11.2019
Starea Sănătății în UE 2019 / Problema României: Dependența de serviciile spitalicești, cauza principală a ineficienței sistemului

Cheltuielile pentru sănătate ale României au atins un minim istoric și sunt cele mai mici din UE, atât pe cap de locuitor, cât și ca… Mai mult›
28.11.2019
Experiența finlandeză – mic curs de civilizare digitală. Ce ar fi trebuit să facă ANAF pentru informatizare, transparență, eficiență

România a ratat ocazia de a avea un sistem modern, informatizat, de colectare a taxelor, deși s-a bucurat atât de expertiză din partea Băncii Mondiale… Mai mult›
28.11.2019

Asasinarea jurnalistei Daphne Galizia: Un important om de afaceri maltez, arestat
de Iulian Soare , 20.11.2019
Poliţia malteză l-a arestat miercuri pe unul din cei mai importanţi oameni de afaceri din ţară, suspectat că ar fi implicat în asasinarea jurnalistei de investigaţii Daphne Caruana Galizia (foto).
Omul de afaceri Yorgen Fenech a fost reţinut după ce poliţia i-a interceptat iahtul în largul insulei, în Mediterana, conform unor surse informate. Yorgen Fenech este director şi coproprietar al unui grup de afaceri care a obţinut în 2013 o importantă concesiune energetică din partea guvernului maltez pentru a construi o centrală pe bază de gaz pe insulă.
Prim-ministrul maltez Joseph Muscat a confirmat marţi arestarea unui bărbat suspectat că a acţionat ca intermediar în cazul asasinării jurnalistei Daphne Caruana Galizia în octombrie 2017. El a declarat că suspectul ar putea fi graţiat dacă va oferi informaţii ce vor conduce la inculparea celui care a orchestrat asasinatul.
Iahtul de lux al omului de afaceri a plecat miercuri din portul Portomaso, situat la 8 km nord de La Valletta, cu puţin înaintea zorilor. Poliţia a interceptat rapid ambarcaţiunea şi a obligat-o să revină în port.
Jurnalista de investigaţii Daphne Caruana Galizia, în vârstă de 53 de ani, care demascase numeroase cazuri de spălare de bani şi corupţie în Malta, a fost ucisă la 16 octombrie 2017, într-o explozie provocată de o bombă plasată sub automobilul său.
În februarie 2017, Caruana Galizia a scris pe blogul său despre o misterioasă companie din Dubai denumită 17 Black Limited, afirmând, fără a aduce dovezi, că aceasta avea conexiuni cu politicieni maltezi.
Jurnalista nu a putut descoperi cine era proprietarul companiei. O investigaţie realizată ulterior de Reuters l-a identificat pe acesta în persoana lui Fenech.
Potrivit unui email datând din decembrie 2015, descoperit de autorităţile de reglementare financiară malteze, companii secrete cu sediul în Panama şi deţinute de ministrul de atunci al energiei, Konrad Mizzi, şi de Keith Schembri, secretarul general al guvernului, urmau să primească plăţi de până la 2 milioane de dolari în termen de un an de la 17 Black Ltd. pentru servicii nespecificate.
Trei bărbaţi au fost trimişi în judecată sub acuzaţia că au plantat şi detonat dispozitivul exploziv care a ucis-o pe jurnalistă, dar autorităţile nu au reuşit până acum să stabilească cine a ordonat asasinatul.