Decizia CCR privind refuzul președintelui României de a o revoca pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA, la cererea ministrului Justiției, a fost publicată joi. Motivarea are 133 de pagini și interpretează Constituția în sensul subordonării procurorilor față de un ministru politic.
Documentul îi impune șefului statului „să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”, fără a preciza însă un termen în care Klaus Iohannis trebuie să se conformeze deciziei.
Au fost publicate și opiniile separate ale celor trei judecători care nu au fost de acord cu decizia majorității (semnate de Livia Stanciu, Daniel Morar și Ștefan Minea), precum și cele două opinii concurente (aparținând judecătorilor Marian Enache și Maya Teodoroiu).
Concluzii
1. Constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul Preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi.
2. Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Preşedintelui României, prim-ministrului şi ministrului justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Curtea susține în cuprinsul deciziei că „Preşedintele României a constatat regularitatea şi legalitatea procedurii de revocare, singurele obiecţii ale acestuia vizând oportunitatea măsurii”.
Afirmația din dispozitiv este falsă, întrucât sesizarea lui Klaus Ioahnnis contestă în primul rând legalitate solicitării și invocă în acest sens CSM, care preciza că în solicitarea ministrului Justiției, “cu ocazia dezvoltării celor 20 de motive, nu s-a făcut referire punctual la niciuna dintre atribuțiile legale încălcate, nefiind specificată expres componenta managerială vizată”.
Cele mai importante mențiuni din motivarea deciziei, cu referire la rolurile din procedura revocării
- Preşedintele României nu a avut nici o obiecţie cu privire la regularitatea acesteia, îndeplineşte criteriile de legalitate.
- Preşedintele României, în mod deschis, şi-a arogat o putere discreţionară proprie, inexistentă potrivit Constituţiei, care a anihilat, pe cale de consecinţă, competenţa discreţionară minimală a ministrului justiţiei.
- Marja de apreciere a ministrului justiţiei nu poate fi anihilată/ denaturată prin atribuirea unor competenţe în sarcina altor autorităţi publice care să afecteze echilibrul şi să se reconfigureze, în mod implicit, competenţele constituţionale ale acestora.
- Argumentele cuprinse în propunerea de revocare a procurorului din funcţia de conducere, prevăzută de art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, precum şi temeinicia acestora se subsumează competenţei discreţionare a ministrului justiţiei, şi nu a Preşedintelui României.
- Preşedintele României a realizat în cazul dat o „evaluare a evaluării” ministrului justiţiei, cu alte cuvinte a temeiniciei motivelor cuprinse în propunerea de revocare, plasându-se deasupra autorităţii ministrului justiţiei, ceea ce încalcă art.132 alin.(2) din Constituţie.
- Preşedintelui fiindu-i permis să iniţieze discuţii, să încerce să îl convingă pe ministrul justiţiei să îşi retragă propunerea de revocare, să renunțe la anumite motive de revocare, menţinându-le pe celelalte, dar nu îi este permis să o infirme decât strict pe motive de legalitate.
Prevederile privind independența procurorilor
Decizia are o importanță deosebită dincolo de subiectul revocării, deoarece clarifică și aspectele privind independența procurorilor, care sunt subordonați ministrului Justiției, spune CCR, cu excepția soluționării dosarelor pe care le investighează.
Așa cum era de așteptat, decizia crește distanța dintre judecători și procurori:
- În consecinţă, procurorii nu pot invoca o poziţie de independenţă, asemenea judecătorilor, cu privire la care art.124 alin.(3) prevede expres că „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”, din moment ce activitatea acestora se desfăşoară sub control ierarhic şi sub autoritatea ministrului justiţiei. În acest sens, Comisia de la Veneţia a subliniat că politica judiciară – penală sau civilă – a unui stat este determinată, într-un context democratic, de Guvern, emanaţie a majorităţii parlamentare.
- Deşi nu face parte nici din puterea executivă sau autoritatea executivă, Ministerul Public nu are o poziţie de independenţă instituţională faţă de aceasta, întrucât textul Constituţiei este foarte clar, activitatea desfăşurată de procurori fiind sub autoritatea ministrului justiţiei.
- Ministerul Public nu face parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, concepte diferite în esenţa lor.
- Ministerul Public face parte, potrivit Constituţiei, din «autoritatea judecătorească». Totuşi el reprezintă o magistratură specială, care nu îndeplineşte atribuţii de natură jurisdicţională.
Decizia invoca drept argumente mai multe fragmente din decizii CCR din anii 90 și de la începutul anilor 2000, adică de dinainte de schimbarea Constituției, în 2003.
(DECIZIA CCR POATE FI DESCĂRCATĂ AICI)
Cazuri în care deciziile CCR nu au fost aplicate niciodată (ori au fost aplicate cu întârziere)
- Referendumul din 2009 pentru reducerea numărului de parlamentari. Au participat la vot aproape 51% dint totalul alegătorilor, iar 72,32% din cei prezenți s-au exprimat în favoarea unei singure camere parlamentare, cu cel mult 300 de aleși. CCR a validat referendumul, dar măsura a fost ignorată în toți acești ani. Dimpotrivă, în loc de 470 de parlamentari în 2008, în 2012 au fost validați 588 de senatori și deputați.
- OUG 55 privind traseiștii. În 2014, CCR a declarat neconstituțională OUG 55 care suspenda pentru 45 de zile reglementarea ce anula mandatul de ales local în cazul trecerii la alt partid. Aaproape 500 de primari au trecut atunci la PSD, fără a suporta consecințele transferului. OUG a fost respinsă abia în 2017, la doi ani și jumătate de la aplicarea ordonanței. Nu s-a mai pus problema sancțiunilor, deoarece mandatul se încheiase deja. Este un caz similar situației de acum – președintele poate amâna aplicarea deciziei CCR până cu o zi înainte de expirarea mandatului Laurei Codruța Kovesi, în mai 2019.
- Decizia CCR din iulie 2014 prin care unui ales declarat de instanță incompatibil sau în conflict de interese i se interzice să ocupe trei ani altă funcție similară, sau mai înaltă. Pentru a-i păstra în structura de vârf a partidelor pe cei care aveau probleme de integritate, PSD și ALDE le-au permis unor aleși locali (consilieri locali sau județeni, președinți de consilii județene, primari etc.) să candideze la parlamentare, în pofida deciziei CCR. În această situație s-au aflat mai mulți parlamentari, printre care și Steluța-Gustica Cătăniciu (ALDE, membru al Comisiei parlamentare speciale care se ocupă d emodificarea legilor Justiției), Ioan Sorin Roman (PSD), Matei Suciu (PSD), Ovidiu Marciu (PSD) ș.a.m.d.
- Pe de altă parte, nici CCR nu respectă hotărârile definitive ale instanței. Curtea de Apel București a constatat definitiv că CCR a încălcat dreptul constituțional la liberă informare al unei persoane (Ioana Dogioiu, senior editor la Ziare.com) și a obligat Curtea Constituțională să pună la dispoziția acesteia informațiile cerute. Era vorba despre un subiect dezbătut la discutarea sesizării Bombonicăi Prodan (fosta soție a lui Liviu Dragnea). Decizia CAB a fost pronunțată pe 30 mai 2018, însă CCR nu a furnizta nici până acum informațiile solicitate, așa cum i-a impus CAB.
- Nici CCR nu respectă propriile-i decizii. Decizia CCR din 4 mai 2018 declara neconstituțională situația în care un judecător constituțional ocupă poziția pentru mai mult de nouă ani, mandatul stabilit prin lege. Cu toate acestea, judecatorul Petre Lazaroiu se află de 10 ani pe acest post. Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale, fost parlamentar PSD și consilier al președintelui Ion Iliescu, susține că neaplicarea retroactivă a deciziilor înseamnă în acest caz că mandatul lui Petre Lăzăroiu se va încheia anul viitor (când acesta va avea 11 ani la CCR). Și această situație este similară cu decizia privind revocarea Laurei Codruța Kovesi, întrucât președintele ar putea fi obligat să accepte cererea ministrului Justiției numai după o nouă solicitare a lui Tudorel Toader, adică parcurgerea din nou a întregii proceduri.
Interpretările privind termenul în care președintele trebuie să aplice decizia
- de îndată
- conform opiniei deputatului PSD Florin Iordache, trebuie respectat termenul din contencios, adică în maximul 30 zile
- în cel mult 20 de zile – termenul prevăzut de Constituție pentru ca șeful statului să promulge o lege adoptată de Parlament
- 45 de zile, termenul în care Parlamentul trebuie să pună un act în acord cu decizia CCR
Cronologia revocării
- 22 februarie – ministrul Justiției, Tudorel Toader, cere demiterea din funcție a procurorului – șef al DNA, pe baza unui raport de evaluare ce conținea “20 de acte și fapte de netolerat” ce ar fi fost săvârșite de Laura Codruța Kovesi.
- 27 februarie – Secția de procurori a CSM a dat aviz negativ, din cei șapte membri votând pentru înlăturarea Laurei Codruța Kovesi doar ministrul Justiției. “În cuprinsul propunerii de revocare, cu ocazia dezvoltării celor 20 de motive, nu s-a făcut referire punctual la niciuna dintre atribuțiile legale încălcate, nefiind specificată expres componenta managerială vizată”, menționa CSM în avizul emis pe 27 februarie.
- 16 aprilie – președintele respinge cererea ministrul Justiției de a o revoca pe Laura Codruța Kovesi, considerând performantă activitatea DNA. “Motivele invocate de ministrul Justiției nu m-au convins să dau curs cererii”, anunța șeful statului.
- 23 aprilie – Guvernul sesizează CCR în legătură cu un psoibil conflict de natură constituțională între Executiv și președinție.
- 30 mai – CCR admite sesizarea și decide că “președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”. Hotărârea a fost luată cu un scor de 6 la 3 voturi
- 7 iunie – Decizia este publicată în Monitorul Oficial
2 răspunsuri
Apelul ONG-urilor mi se pare indreptatit.
Presedintele trebuie sǎ se consulte cu personalitǎţi si organizatii nationale si internationale din domeniu inainte de a aplica decizia CCR care pare abuzivǎ – Valeriu Stoica are dreptate in principiu, CCR nu poate sǎ-şi stabileascǎ discretionar propria competenţǎ.
In opinia noastra CCR ignora Constitutia; conform art. 94 lit. (c) Presedintele numeste in functii publice, in conditiile prevăzute de lege.
La numire se au in vedere – intre altele – criteriile de legalitate si de oportunitate care nu pot fi separate; poate fi legal dar nu si oportun sau poate fi oportun dar nu si legal.
Potrivit art. 53 alin. 6 şi art. 54 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, revocarea din funcţia de conducere se face pentru trei motive: a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere; b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale; c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare.
Tot legea nr. 303/2004, în art. 65, prevede expres motivele de eliberare din funcţie a unei persoane din funcţia de magistrat
Este clar ca Preşedintele ţării nu are instrumentele de a interveni în cariera magistraţilor cu funcţii de conducere de la nivelul de vârf al sistemului, tocmai pentru a se proteja independenţa acestuia chiar faţă de cel care face numirea. Astfel, din conţinutul aceloraşi articole menţionate mai sus, rezultă în mod clar că preşedintele ICCJ şi şeful DNA nu pot fi demişi la cererea sau la iniţiativa preşedintelui României; mai mult, pentru revocarea şefului DNA este necesar şi avizul CSM.
INTREBARE: POATE CCR SA ORDONE PRESEDINTELUI ROMANIEI SA INCALCE CONSTITUTIA SI SA EMITA DECRETUL DE REVOCARE DIN FUNCTIE A SEFEI DNA FARA SA AIBA IN PREALABIL AVIZUL CSM?
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecătorilor
si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de instantă de judecată, prin sectiile sale, in
domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor si a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa
organică. In aceste situatii, ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie nu au drept de vot.
(3) Hotărarile Consiliului Superior al Magistraturii in materie disciplinară pot fi atacate la Inalta Curte de
Casatie si Justitie.
Revocarea sefei DNA a fost ceruta DIN MOTIVE DISCIPLINARE direct Presedintelui.
Or, Guvernul (nu ministrul justitiei) trebuia sa sesizeze CSM asupra neregulilor imputate sefei DNA iar CSM avea competenta legala sa judece si sa dispuna.
Atat CCR cat si ministrul justitiei nu tin seama de faptul ca
CSM functioneaza in temeiul unei legi organice.
CCR a solutionat ceva ce nu era de competenta sa, fortand Constitutia si ignorand competenta CSM in materie, competenta prevazuta expres de o lege organica.
In concluzie, decizia CCR este neconstitutionala si nula intrucat a solutionat o speta ce nu era de competenta sa.
Nu poate exista un conflict intre Presedinte si Executiv (nu min. justitiei!) atat timp cat judecarea sefei DNA era de competenta CSM.