joi

18 iulie, 2024

18 aprilie, 2023

Poliția a operat două arestări la New York şi zeci de inculpări au fost decise împotriva unor oficiali ai securităţii chineze într-o operațiune menită să desființeze ”secțiile de poliție clandestine” operate pe pământ american de guvernul de la Beijing, anunță CNN.

Aceste cazuri „ilustrează şi mai mult amploarea eforturilor depuse de statul chinez pentru a extinde viziunea sa autoritară asupra lumii la locuitorii acestui oraş”, New York, şi „ai acestei ţări”, Statele Unite, a subliniat procurorul federal din Brooklyn, Breon Peace, într-o o conferinţă de presă.

Autorităţile au detaliat evoluţia a trei anchete separate.


Într-un prim caz, doi suspecţi, cetăţeni americani identificaţi ca Lu Jianwang, 61 de ani, şi Chen Jinping, 59 de ani, au fost arestaţi luni la domiciliul lor din New York, sub suspiciunea de a fi participat la operaţiunile unei „secţii de poliţie” clandestine în centrul Chinatown, pe Insula Manhattan. Ei au fost, de asemenea, inculpaţi pentru distrugere de probe.

Potrivit procurorului din Brooklyn, sediul, închis de FBI în toamna lui 2022, ocupa „un etaj întreg” al unei „clădiri de birouri”. Ei ofereau comunităţii chineze servicii administrative, precum reînnoirea permisului de conducere, dar cei doi suspecţi ar fi acţionat la ordinele Beijingului şi într-un mod mai secret pentru a supraveghea şi a face presiuni asupra unor opozanţi, potrivit justiţiei americane.

Prezenţa acestui tip de birou clandestin a fost denunţată şi în alte ţări occidentale, precum Canada, Ţările de Jos şi Cehia, şi alimentează acuzaţiile de spionaj la adresa Beijingului, care le neagă.

În ultimele luni, relaţiile pe acest subiect dintre Statele Unite şi marele său rival s-au tensionat şi mai mult odată cu distrugerea, în februarie, a unui balon chinez în spaţiul aerian american şi considerat spion de către Washington.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: