5 octombrie, 2024

Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, s-a declarat neutră față de războaiele din Liban, Gaza și Yemen, precum și de confruntarea dintre Iran și Israel.

Alte state membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) – care include Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Oman și Kuweit – au încercat în ultimele zile „să liniștească Iranul cu privire la neutralitatea lor” în conflictul Iran-Israel, relatează Reuters.

 Cu doar două săptămâni înainte de declanșarea de către Hamas a războiului din Gaza, Arabia Saudită era pe punctul de a semna un acord pentru normalizarea relațiilor diplomatice cu Israel, ca parte a Acordurilor Abraham, efort diplomatic abandonat din păcate după 7 octombrie 2023.


În același timp, între Riad și Teheran a intervenit semnarea unui tratat de pace. Saudiții se străduie acum să asigure Iran de non-combat și că nu vor lua partea Israelului.

Arabia Saudită și alte state GGC doresc să evite tipul de atacuri care ar putea afecta producția și exporturile de petrol, cum au fost loviturile de la Abqaiq-Khurais care au vizat instalațiile companiei Saudi Aramco. SUA au dat atunci vina pe Iran pentru aceste atacuri, dar liderii de la Teheran nu au recunoscut niciodată că ar fi fost implicați.

Președintele iranian Masoud Pezeshkian a vizitat Doha săptămâna aceasta. El i-a spus joi ministrului saudit de externe Faisal bin Farhan: „Considerăm țările islamice, inclusiv Arabia Saudită, ca pe frații noștri și subliniem importanța de a da deoparte diferențele și de a spori cooperarea”.

Bin Farhan și-a exprimat, la rândul lui, dorința de a uita toate diferendurile. „Ne propunem să închidem definitiv capitolul despre neînțelegerile noastre și să ne concentrăm pe soluționarea problemelor, dezvoltarea relațiilor ca două țări prietene și frățești”, a spus el, citat în presa de stat iraniană.


Tensiunile regionale sunt în creștere, iar piețele petroliere globale au reacționat la fiecare declarație importantă legată de informații conform cărora Israel ar putea pregăti lovituri cu rachete asupra zăcămintelor de petrol și gaze ale Iranului.

În sens mai larg, relațiile dintre statele din Golf și Iran au început să se răcească în urma războiului proxy care durează de mai bine de un deceniu în Siria cu scopul de a-l înlătura pe președintele Assad de la putere. Țările CCG au fost active în finanțarea rebelilor jihadiști care au încercat să cucerească Damascul (și să contracareze axa iraniană/șiită). Dar odată ce a devenit clar că guvernul sirian a preluat inițiativa și controlează situația din țară, diplomații din statele CCG au început să revină la Damasc și să reia relațiile de cooperare.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: