joi

25 aprilie, 2024

21 martie, 2020

De la Roma la New York, trecând prin Paris, în jur de 900 de milioane de oameni din lume sunt izolaţi acasă, în acest weekend, în speranţa opririi pandemiei noului cornavirus care a ucis deja peste 11.400 de persoane şi a zdruncinat economia mondială, relatează AFP.

Măsuri restrictive pe tot globul

În Statele Unite, statele California, New York, New Jersey, Illinois, Pennsylvania şi Nevada au decretat oprirea tuturor activităţilor neesenţiale în ciuda faptului că o izolare totală a teritoriului naţional a fost respinsă de către preşedintele Donald Trump.

Trei mari oraşe din ţară – New York, Los Angeles şi Chicago – sunt astfel oprite şi aproximativ 100 de milioane de oameni închişi acasă. ”Suntem cu toţii în carantină”, a rezumat vineri Andrew Cuomo, guvernatorul statului New York, anunţând ”măsura cea mai radicală pe care o putem lua”.


Italia, ţara cea mai afectată în Europa – cu peste 4.032 de morţi – şi prima pe Bătrândul Continent care a ordonat izolarea întregii populaţii, îşi consolidează măsurile în faţa ravagiilor bolii.

Toate parcurile şi grădinile publice italiene sunt închise publicului în acest weekend, înaintea altor măsuri vizând să-i oblige pe italieni să stea cât mai mult acasă. Coronavirusul a ucis 627 de persoane în 24 de ore în ţară, au anunţat vineri autorităţile – un vârf de la începutul crizei.

Peste 900 de milioane de persoane din aproximativ 35 de ţări sunt chemate să rămână acasă, potrivit bazei de date AFP.

Majoritatea – aproximativ 600 de milioane de persoane în 23 de ţări – sunt vizate de ordine de izolare obligatorie – ca în Franţa sau Italia. Celelalte sunt vizate de interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii, ca în Bolivia, carantină, ca în principalele oraşe din Azerbaidjan şi Kazahstan, sau de apeluri cu caracter neconstrângător de a nu ieşi din locuinţe, ca în Iran.


În apărarea pertinenţei măsurilor de izolare, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a subliniat că Wuhan, epicentrul epidemiei coronavirusului în China, unde niciun caz nou de origine locală nu s-a mai înregistrat de joi, constituie o ”speranţă” pentru lume.

Economia mondială este însă afectată pe zi ce trece de suspendarea activităţilor.

Locurile de muncă sunt amenințate

Până la 25 de milioane de locuri de muncă sunt ameninţate, în absenţa unui răspuns coordonat la scară internaţională, a avertizat Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM).

În faţa acestei situaţii, o prudenţă extremă domneşte pe pieţele financiare. În urma celei mai rele săptămâni pe bursă de la criza din 2008, acestea au încheiat vineri ezitant, Wall Street pe roşu, iar bursele europene în creştere.

Unii experţi se tem de faptul că criza economică cauzată de pandemie ar putea fi mai rea decât cea a „subprime” din 2008, mai ales dacă se prelungeşte izolarea.

Alte ţări s-au adăugat, la sfârşitul săptămânii, listei celor care au ales această măsură drastică. Izolarea urmează să fie gneralizată în Tunisia duminică, iar în Columbia începând de marţi.

Și Regatul Unit şi-a consolidat drastic, vineri, riposta faţă de pandemie, ordonând închiderea puburilor, restaurantelor, cinematografelor şi sălilor de sport.

Izolare fără precedent

Elveţia şi-a înăsprit şi ea măsurile, interzicând orice adunare de peste cinci persoane, însă a respins orice izolare, apreciind că este vorba despre un ”show politic”.

Închişi în locuinţe de aproximativ zece zile, unii italieni încep să se plictisească: peste 53.000 de persoane au fost atenționate din cauza unor ieşiri nejustificate.

La Banjul, în Gambia, autorităţile căutau vineri 14 persoane care au ”evadat” din hotelul în care au fost plasate în carantină.

Însă măsurile de precauţie sunt dificil de aplicat în locuri foarte vulnerabile, precum imensele cartiere asiatice de periferie sau în închisori suprapopulate şi depăşite moral peste tot pe glob.

Trei miliarde de persoane nu au nici măcar armele cele mai de bază împotriva virusului – apă cutentă şi săpun, au tras un semnal de alarmă experţi de la ONU, care se tem de pierderea unor ”milioane” de vieţi.

La San Salvador, teama de a fi copleşiţi este atât de mare, potrivit primarului, încât groparii sau săpat deja 118 morminte, gata să fie folosite.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: