Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, miercuri, că a aprobat varianta aplicării tarifului celui mai mic al furnizorului de electricitate, pentru consumatorii care nu au optat încă pentru o ofertă concurențială.
Totodată, perioada în care se poate opta pentru o ofertă concurențială a oricărui frunizor de pe piață se prelungește până la 30 iunie, potrivit unui comunicat al ANRE emis miercuri.
Tot până la 30 iunie, în factura de „serviciu universal” (destinat consumatorilor indeciși) ar urma să se poată deduce diferența dintre tariful acestei categorii stabilit inițial și prețul concurențial cel mai mic al furnizorului actual. Comunicatul ANRE nu este precis în această privință.
„Cel puțin până la data de 30 iunie 2021, clienții casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, și vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferența dintre prețul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 și prețul din oferta concurențială cu valoarea cea mai mică” – spune comunicatul citat.
ANRE a adoptat miercuri prevederea despre care ministrul Energiei, Virgil Popescu, spusese marți că nu va mai fi acceptat[: prețul pentru consumatorii indeciși să fie cel mai mic dintre ofertele concurențiale. În schimb, reducerea facturii cu diferența dintre tarifele universale stabilite inițial și celmai mic preț, pare să rămână la latitudinea furnizorului.
(Citiți și: „Ministrul Energiei renunță la promisiunile făcute consumatorilor de electricitate după liberalizare. Furnizorii nu mai sunt obligați la reduceri de preț”)
Alte prevederi
- Consumatorii vor primi lunar de la furnizorul actual o informare privind procesul de liberalizare, până la până la 30 iunie.
- Consumatorilor li se va pune la dispoziție un „Formular de selecție” a ofertei concurențiale, care precizează care e oferta cu tariful cel mai mic și alternativele acesteia, valabile în semestrul 1 din 2021
- Clientul trimite furnizorului formularul completat cu oferta aleasă iar noul contract de furnizare intră în vigoare la 5 zile de la data primirii de către furnizor a formularului completat și semnat de către client.
- Clientul va primi apoi, odată cu prima factură, o copie a contractului de furnizare semnat.
Probleme nerezolvate
„Aşa cum am anticipat problemele consumatorilor casnici de energie electrică rămân, din păcate, nerezolvate, deşi ordinul emis astăzi de ANRE e cea mai bună versiune văzută până acum”, a declarat expertul în energie Răzvan Nicolescu, citat de Agerpres.
Cele trei probleme rămase nerezolvate, în opinia lui Răzvan Nicolescu sunt:
- „Lipsa de informare a consumatorilor coroborată cu indiferenţă ANRE faţă de această problema. Nu te poţi aştepta ca furnizorii actuali să îi înveţe pe oameni cum să renunţe la ei. E o utopie. Nu se va întâmpla, iar liberalizarea exact despre acest lucru este: să ştii cum să îi schimbi pe furnizorii care nu îţi plac;
- Avantajul pe care autoritatea îl acordă ilegal furnizorilor care asigură serviciu universal în condiţiile în care majoritatea ofertelor concurenţiale cele mai bune ale acestora îi ard pe consumatori la buzunare sunt inferioare celor oferite, de exemplu de compania de stat Hidroelectrica;
- Confuzia creată cu introducerea unui formular, a unor date care nu au relevanţă şi a unei oferte comerciale care nu are o dată de referinţă în ordin. Toate acestea sunt prezentate a fi pentru consumatori, însă mai mult îi încurcă decât îi ajută”, a mai pus Nicolescu.
Iată textul integral al comunicatului ANRE
„Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat în ședința Comitetului de reglementare din data de 20.01.2021, Ordinul ANRE nr. 5/2021 pentru modificarea Ordinului ANRE nr. 171/2020 pentru aprobarea condițiilor de furnizare a energiei electrice de către furnizorii de ultimă instanță și pentru modificarea și completarea Contractului – cadru de furnizare a energiei electrice la clienții casnici ai furnizorilor de ultimă instanță aprobat prin Ordinul ANRE nr. 88/2015, în contextul derulării procesului de liberalizare a pieței de energie electrică, începând cu 1 ianuarie 2021.
Noile reglementări au în vedere necesitatea asigurării unei mai bune informări a clientului final de energie electrică de către furnizorii de ultimă instanță, precum și simplificarea încheierii contractelor de furnizare a energiei electrice în condițiile impuse de contextul pandemic actual, și pentru ca procesul să se desfășoare în beneficiul consumatorului final.
În elaborarea ordinului, au fost identificate soluțiile în acord cu legislația națională și europeană prin care se oferă clienților casnici o perioadă mai lungă de tranziție de la serviciul universal la piața concurențială concomitent cu creșterea gradului de informare a acestora asupra procesului de liberalizare.
Astfel, clienții vor beneficia de cel mai bun preț din oferta concurențială a furnizorilor și vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat. De asemenea, cel puțin până la data de 30 iunie 2021, clienții casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, și vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferența dintre prețul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 și prețul din oferta concurențială cu valoarea cea mai mică.
Totodată, Ordinul ANRE nr. 5/2021 simplifică procesul de contractare și informare cu privire la ofertele furnizorilor de energie electrică, astfel încât clientul final să poată decide în cunoștință de cauză cu privire la oferta cea mai potrivită nevoilor proprii.
În același timp, sunt prevăzute obligații suplimentare pentru furnizorii de ultimă instanță de informare a clienților casnici, respectiv de a transmite, o dată cu fiecare factură emisă până la data 30 iunie 2021, o informare privind procesul de liberalizare precum și un Formular de selecție ofertă.
Formularul de selectie ofertă conține oferta concurențială cu valoarea cea mai mică, o ofertă concurențială alternativă și oferta de serviciu universal, oferte aplicabile în semestrul I 2021, precum și valoarea reducerii comerciale acordate și perioada de aplicare.
Prin completarea acestui formular clientul poate alege direct oferta concurențială optimă, iar transmiterea formularului prin selecția unei oferte constituie acordul de contractare și, implicit, obligație contractuală pentru ambele părți. Contractul intră în vigoare în 5 zile de la data primirii de către furnizor a formularului de ofertă completat și semnat de către client.
Ulterior, furnizorul are obligația ca, după cel puțin 5 zile de la data primirii formularului de selecție completat, să transmită clientului final, o dată cu prima factură, o copie a contractului de furnizare semnat. Prin această facilitate oferită clienților casnici, se simplifică procesul de contractare și se evită deplasările clienților și aglomerația de la centrele de relații cu publicul ale furnizorilor.
Precizăm că în noul ordin obligația de informare a clienților privind procesul de liberalizare este mai bine structurată, iar furnizorii de ultimă instanță au obligația să o transmită o dată cu fiecare factură trimisă pe tot parcursul anului 2021.
În vederea facilitării procesului de schimbare a furnizorului de energie de către consumatorul final şi optimizării procesului operaţional, ANRE are în derulare proiectul „Dezvoltarea capacității instituționale a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale”, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Astfel, prin implementarea proiectului se vor putea îndeplini noile cerințe europene care prevăd ca până în anul 2026 procesul tehnic de schimbare a furnizorului să se finalizeze în 24 h.”