22 septembrie, 2017

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat procedurile de funcţionare pieţei spot de gaze naturale (piaţa pentru ziua următoare, PZU-GN), administrată de bursa OPCOM, controlată de stat, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Decizia ANRE vine pe fondul politicilor oficiale de a monopoliza serviciile de operare a pieţei gazelor naturale, în ciuda faptului că şi Bursa Română de Mărfuri (BRM) are o platformă de tranzacţionare şi majoritatea covâşitoare a tranzacțiilor autohtone de pe piața de gaze naturale se fac prin BRM.

Totodată, mandatul conducerii ANRE se încheie luna viitoare, iar instituţia ar putea  fi obiectul unei  anchete parlamentare, potrivit liderului partidului de guvernământ Liviu Dragnea.


ANRE susţine că „prin utilizarea acestui nou produs de tranzacţionare, participanţii la piaţă au posibilitatea de a tranzacţiona produse pe termen scurt (1 zi ), fiind un pas important în diversificarea produselor necesare dezvoltării sectorului de gaze naturale din România”, spune comunicatul.

Camera Deputaţilor aşteaptă un raport suplimentar de la Comisia sa pentru industrie şi servicii privind un proiect de lege în care aceasta a introdus, anterior,  un amendament care prevede ca OPCOM să fie unica bursă de gaze naturale din România.

Parlamentarii au luat decizia incriminată în pofida faptului că împotriva acesteia „s-au pronunţat Ministerul Energiei, Ministerul Economiei, Consiliul Concurenţei, ANRE, asociaţiile participanţilor la piaţă, participanţii la piaţă, asociaţiile din Uniunea Europeană, Directoratul pentru Energie, reglementatorul reglementatorilor, asociaţiile de burse, asociaţiile de brokeri, asociaţiile EFET (traderii europeni de energie – n.r.)”, spunea Septimiu Stoica, preşedintele BRM, în mai, cu ocazia unei conferinţe pe teme energetice organizate de cursdeguvernare.ro.

Mai mult, „reprezentanţii reglementatorului (ANRE, n.r.), cărora le va reveni sarcina de a ne retrage licenţa, au arătat că nu văd cum ar putea lua, cum ar putea retrage un drept deja constituit. Nu-ţi vine să crezi că un asemenea lucru se întâmplă în România, un stat al Uniunii Europene, la 27 de ani de la Revoluţie. Trăim în irealitate”, a mai spus Septimiu Stoica.

Citiţi şi: Septimiu Stoica: BRM poate rămâne fără licenţă, iar România cu o singură bursă de gaze naturale, deși Consiliul Concurenței și ANRE sunt împotrivă


Legea ar trebui să aprobe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012. Comisia pentru industrii și servicii trebuia să finalizeze raportul suplimentar pe 15 septembrie.

Între timp, Bursa Română de Mărfuri (BRM) a lansat un nou segment de piaţă a gazelor naturale, pe care vor fi tranzacţionate produse si servicii specifice, în urma finalizării şi testării sistemului IT în parteneriat cu Keler CCP. Procesul de admitere a participanţilor pe această piaţă este în curs de finalizare, astfel încât operaţiunile de tranzacţionare a contractelor forward pe gaze naturale cu contraparte centrală să poată demara începând cu luna noiembrie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: