joi

25 aprilie, 2024

9 august, 2012

Şeful Gărzii Financiare Ilfov, Robert Claudiu Rusu, a obţinut, în perioada exercitării funcţiei publice, respectiv din 2001 şi până în prezent, peste 116.000 de euro pe care nu îi poate justifica, suma reprezentând diferenţa dintre averea dobândită şi veniturile realizate, potrivit ANI.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, în urma procedurilor de evaluare, existenţa unei diferenţe semnificative, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, în cuantum de 451.600,23 lei(aproximativ 116.173,53 de euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Robert Claudiua Rusu, director coordonator al Gărzii Financiare Judeţene Ilfov, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, joi, de ANI.

Veniturile de natură salarială obţinute de către Rusu, în perioada supusă evaluării, au fost de 375.515,77 lei, iar averea dobândită şi cheltuielile efectuate de acesta, conform datelor înscrise în evidenţele fiscale, în perioada supusă verificării, se ridică la 827.116 lei, potrivit ANI.


„Luând în considerare cele de mai sus, s-a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, potrivit dispoziţiilor art. 17, alin. 4 din Legea nr. 176/2010, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate de către Rusu Robert Claudiu în perioada exercitării funcţiei publice”, precizează sursa citată.

Robert Claudiu Rusu deţine, începând din 8 ianuarie 2001, calitatea de funcţionar public în cadrul Ministerului Finanţelor – Garda Financiară (actual Ministerul Finanţelor Publice).

Potrivit ANI, persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, este considerată incompatibilă.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: