vineri

19 aprilie, 2024

16 septembrie, 2018

Cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri că se opune ridicării sancţiunilor UE impuse Rusiei, atât timp cât nu există progrese în procesul de pace din estul Ucrainei.

„Nu avem în vedere ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei atât timp cât acordurile de la Minsk nu vor fi implementate sau nu au loc progrese reale”, a declarat cancelarul german pentru presă în timpul unei vizite la Vilnius.


Acordurile de pace de la Minsk, semnate în 2015 cu sprijinul Germaniei şi Franţei, au permis reducerea violenţelor şi limitarea zonei de conflict în care au fost deja ucise peste 10.000 de persoane în estul Ucrainei.

Până în prezent, „nu există progrese substanţiale în procesul de la Minsk şi asta nu este o veste bună”, a insistat Angela Merkel, citată de Agerpres.

„Pacea şi integritatea teritorială a Ucrainei rămân un subiect important pentru noi toţi”, a afirmat ea, într-o conferinţă de presă comună cu liderii celor trei ţări baltice.

Declaraţiile Angelei Merkel vin după decizia Consiliului UE de a prelungi până la 15 martie 2019 sancţiunile împotriva a peste 150 de personalităţi ruse şi lideri rebeli din estul Ucrainei pentru rolul lor în conflict.

Despre Nord Stream 2 – Ucraina trebuie să rămână o țară de tranzit


Întrebată despre proiectul gazoductului Nord Stream 2, care face legătura între Rusia şi Germania, ocolind, via Marea Baltică, Polonia şi Ucraina, pe unde trece în prezent gazul rusesc, cancelarul german a dat asigurări că „Ucraina trebuie să rămână o ţară de tranzit” pentru aceste hidrocarburi.

Preşedinta lituaniană, Dalia Grybauskaite, a descris Nord Stream 2 drept „un proiect geopolitic” care ar putea spori influenţa Rusiei asupra UE.

Proiectul gazoductului a provocat neînţelegeri în cadrul UE, Polonia şi alte state est-europene temându-se ca acesta să nu fie folosit ca mijloc de presiune politică şi economică de către Moscova.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: