cursdeguvernare

vineri

11 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Angela Merkel pledează pentru cooperare la nivel global pentru găsirea unui vaccin anti-Covid accesibil tuturor

2 mai, 2020

Cancelarul german Angela Merkel a pledat sâmbătă pentru cooperare în lupta împotriva propagării noului coronavirus şi pentru conlucrare în elaborarea de teste, medicamente şi a unui vaccin „pentru toate persoanele”.

„Vorbim despre cum să dezvoltăm un vaccin pentru toate persoanele din lume şi cum să punem la dispoziţie medicamente şi bune posibilităţi de diagnostic”, a declarat cancelarul, într-un mesaj video adresat conferinţei donatorilor pentru finanțarea combaterii pandemiei, eveniment ce organizat luni de UE.

Angela Merkel s-a referit și la estimarea costurilor penrtu producerea unui vaccinși a declarat că Germania este conştientă de responsabilitatea sa şi este dispusă să aducă „o clară contribuţie financiară”, a adăugat ea.


Cancelarul german a insistat că apelul său nu se referă doar la alte guverne, ci şi la „fundaţii private” şi companii farmaceutice.

„Una dintre sarcinile prioritare este să salvăm viaţa a milioane de persoane din această lume”, a explicat Angela Merkel, potrivit Agerpres.

Cancelarul a semnalat că Germania vrea să coopereze şi cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care, în opinia sa, joacă un rol cheie în această provocare, „Suntem de părere că această pandemie poate fi depăşită doar acţionând împreună la nivel internaţional şi multilateral”, a explicat cancelarul german.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: