miercuri

24 aprilie, 2024

4 martie, 2019

Peste 4.800 de cazuri de dezinformare din Rusia au fost descoperite până acum de echipa East StratCom, creată la nivelul UE pentru a identifica și demonta campaniile de dezinformare din Rusia.

”Știm că media pro-Kremlin sunt foarte bine finanțate”, declară într-un interviu video pentru HotNews Andrus Ansip (foto), vicepreședintele Comisiei Europene, comisar european pentru piața unică digitală.

„Russia Today, Sputnik au la dispoziție 1,1 miliarde de euro anual. Mai știm că la fabrica de troli din Sankt Petersburg au 1.000 de angajați cu normă întreagă”, spune oficialul european.


Andrus Ansip mai spune: ”În Rusia, informația e inclusă în pregătirea militară, dar în UE nu vom folosi niciodată informația ca instrument de război”

Principalele declarații ale lui Andrus Ansip, care pot fi urmărite AICI-LINK:

  • Trebuie să înfruntăm dezinformarea. Avem, deja, echipa East StratCom care se ocupă de dezinformare – a identificat, deja, peste 4.800 de cazuri de dezinformare. Dar, în același timp, știm că media pro-Kremlin sunt foarte bine finanțate. Russia Today, Sputnik au la dispoziție 1,1 miliarde de euro anual. Mai știm că la fabrica de troli din Sankt Petersburg au 1.000 de angajați cu normă întreagă, ei diseminând „informații”. În Europa, am dublat bugetul StratCom, care este de cinci milioane de euro acum, dar scopul nostru nu este să folosim informația ca armă.
  • În Rusia, informația e inclusă în pregătirea militară. Dar în UE nu vom folosi niciodată informația ca instrument de război. E important să identificăm și să demontăm dezinformările. Dar este important și ca statele membre să împărtășească informații, deoarece s-a întâmplat destul de des ca un anume tip de dezinformare să fie folosit într-o țară, apoi în alta și așa mai departe.
  • Apoi, a trebuit să negociem și cu platformele social media, deoarece este destul de complicat pentru toate statele membre să negocieze separat cu acestea. Mă bucur că pot spune că platformele social media au început să ia mult mai în serios campaniile de dezinformare. Ele, de exemplu Facebook, folosesc în prezent inteligența artificială pentru a identifica asemenea campanii. Au închis milioane de conturi false. Și cred în aceste măsuri luate de platformele social media, deoarece încrederea este una dintre cele mai importante lucruri pentru ele. Dacă oamenii își pierd încrederea, pot cu ușurință să se îndrepte spre alte surse de informare.
  • Să ne amintim ce s-a întâmplat și în cazul comentariilor anonime din media online: acum 15 ani, de exemplu, în țara mea (n.red.: Estonia), o publicație atrăgea 90% din trafic pe baza comentariilor anonime și doar 10% cu ajutorul conținutului, al articolelor. Oamenii au înțeles foarte repede că nu exista nicio dezbatere, că erau doar oameni care țipau unii la alții, spuneau ce aveau de spus și nu ascultau argumentele altora. Acum cinci ani, aceeași publicație avea 90% din trafic bazat pe conținut și doar 10% atras de acele comentarii anonime. Într-o perioadă foarte scurtă de timp, dacă oamenii nu mai au încredere într-o sursă de informare, se pot muta foarte ușor către alte surse. Deci este în interesul de afaceri al platformelor de social media să câștige sau să recâștige încrederea oamenilor.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: