Orange România, RCS&RDS și Vodafone România au depus candidaturi de participare, până joi, 27 octombrie, termenul limită anunțat de ANCOM pentru licitația organizată pentru alocarea celor 555 MHz în benzile de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz și 3400-3800 MHz, a anunțat Autoritatea.
“Comisia de licitație va analiza documentele de calificare și va anunța până cel târziu la 4 noiembrie 2022 care sunt operatorii care vor participa la licitația lansată de Autoritate în data de 19 septembrie”, se arată într-un comunicat al ANCOM.
(Citește și: „Guvernul aprobă prețurile de pornire la licitația 5G. Detaliile”)
În cazul în care cererea este mai mare respectiv mai mică decât oferta, licitaţia propriu-zisă va începe la data de 8 noiembrie 2022 cu rundele primare, respectiv cu runda primară suplimentară, pentru ca rezultatele finale să fie anunţate, cel mai probabil, în cursul lunii noiembrie.
În cazul în care cererea este egală cu oferta, atunci se va trece direct la rundele de alocare a spectrului, runde pe parcursul cărora operatorii vor licita pentru poziţiile pe care şi le doresc în bandă, transmite Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM).
Câți bani poate încasa statul
Guvernul a aprobat la jumătatea lunii septembrie 2022 prețurile de pornire pentru licitația 5G.
Veniturile estimate la buget de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații fiind de 693 milioane euro. Statul român va încasa însă această sumă în 5 ani, câștigătorii licitațiilor urmând să facă plata în tranșe anuale în cazul în care vor fi atribuite toate licențele.
Sunt scoase la licitație patru benzi de frecvență: 700 MHz, 1.500 MHz, 2.600 MHz și una care variază între 3.400-3.800 MHz.
Dreptul de a utiliza spectrul va începe fie din 2023, fie din 2026 și va dura 20 de ani.
Pentru benzile de 2.600 MHz, spectrul poate fi utilizat doar timp de șase ani și trei luni pentru a se alinia cu alte drepturi din această bandă de frecvență.
***