miercuri

27 martie, 2024

10 ianuarie, 2013

Finalul unui an aduce cu el întotdeauna întrebări legate cele mai importante probleme pentru anul care urmează – este destul de greu de precizat, pentru că din multele întâmplări care vor avea loc, pentru fiecare dintre noi alta poate să fie cea mai importantă, comentează analiştii Stratfor într-un articol intitulat “Europa în 2013. Un an an deciziilor”.

În opinia autorului, cel mai important loc de pe planetă asupra căruia ar trebui să ne concentrăm atenţia anul acesta este Europa. Europa, care are cea mai mare economie a lumii, ca entitate geografică singulară, iar, dacă ar vrea, ar putea deveni un rival militar al Statelor Unire. Este unul dintre pilonii sistemului global şi ceea ce se întâmplă pe acest continent are influenţă asupra întregii lumi.

Întrebarea care se pune este dacă UE va reuşi să se stabilizeze, îşi va opri fragmentarea şi va începe să se pregătească pentru mai multă integrare şi expansiune. În caz contrar, s-ar putea ca tensiunile din interiorul Uniunii să se intensifice, instituţiile şi-ar putea pierde şi mai mult legitimitatea, iar statele membre ar putea merge pe calea aleasă de a-şi promova propriile politici, atât acasă, cât şi în străinătate.


Mult disputatul proiect european

Au trecut mai bine de patru ani, de la criza din 2008 şi de peste 2 ani de când criza financiară a declanşat o criza a datoriilor suverane în Europa. Criza s-a transformat din una financiară într-una economică, Europa intrând în recensiune, iar şomajul pe întregul continent ajung la peste 10%.

Mai mult decât atât, a fost o perioadă când aparatul de luare a deciziilor, creat ca fundament al UE, a fost incapabil să vină cu soluţii de politici care să fie acceptate la scară largă şi să poată fi implementate. Ţările UE au fost mai puţin membre ale unei politici comune şi mai mult s-au aflat în situaţia de a-şi promova fecare propriul interes naţional, într-un joc cu sumă nulă, în care un jucător are succes în dauna altuia, susţine autorul.

Una dintre problemele esenţiale a fost care dintre ţări ar trebui să ducă povara financiară a stablizării zonei euro. Statele cu economie sănătoasă au dorit ca cele mai slabe să poarte povara austerităţii, iar cele cu economie mai puţin dezvoltată au dorit ca ţările puternice să continue să le sprjine, prin împrumuturi, în ciuda riscului crescut de a nu primi înapoi banii împrumutaţi. S-a încercat în mod constant să se ajungă la un compromis, dar nu s-a găsit o soluţie care să funcţioneze.


A doua problemă a fost care clasă socială să fie mai împovărată, mai responsabilă de ieşirea ţării din criză? Clasa de mijloc şi clasa mai săracă, prin reducerea beneficiilor acordate de stat, sau elitele, prin creşterea taxelor şi impozitelor?

Europenii se străduiesc să rezolve problemele în prezent, dar nu se ştie exact cărei dificultăţi se adresează acum: problemelor sistemului bancar, problemei şomajului sau a proastei colaborări şi conlucrări în UE pentru găsirea unei soluţii comune?

Rezolvarea nu se găseşte nu pentru că liderii nu sunt suficient de inteligenţi sau nu au suficiente idei bune, ci din cauză că nu există un acord politic în Uniunea Europeană asupra responsabilităţii – cine va plăti preţul ieşirii din criză, geografic şi social? Tensiunile între naţiuni şi între clasele sociale au împiedicat aplicarea unei soluţii concrete de către cei interesaţi.

Dacă nu se găseşte o soluţie în 2013, Europa ar putea rămâne fără o Uniune Europeană sau, în orice caz, cu o uniune mai slabă. Dacă se găseşte un plan, care să aibă sprijinul necesar şi momentul potrivit pentru aplicarea sa, atunci, în sfârşit, se va putea vorbi despre ieşirea din criză a Europei, şi acesta va fi,cu siguranţă, cel mai important eveniment al anului 2013.

Există asemănări cu situaţia economică din SUA şi cu disputele asupra soluţiilor găsite, cea mai recentă fiind reforma fiscală, dar, susţine autorul, în cazul Statelor Unite nu există aceleaşi probleme la nivel politic, nu se pune problema unei dizolvări a ţării, dacă se aplică politici contradictorii.

UE are doar 20 de ani şi este prima criză semnificativă pe care o parcurge. Consecinţele unei proaste managerieri a sistemului fiscal sunt mari şi pentru SUA, dar nu reprezintă o ameninţarea atât de imediată ca în cazul Uniunii Europene.

Costurile crizei

Uniunea Europeană poate fi împărţită în trei categorii, prin comparaţia făcută cu rata şomajului din SUA, care este de circa 7,7%, explică analistul.

Există cinci ţări cu şomaj sub această limită (Austria,Luxemburg, Germania, Olanda şi Mlata). Există alte 7 ţări cu nivelul oficial al şomajului cam la acelaşi procentaj ca SUA (România, Cehia, Belgia, Danemarca, Finlanda, Marea Britanie şi Suedia). Iar celelalte 15 ţări au rate mai mari, 11 state au chiar între 10% şi 17%, printre careFranţa cu 10.7%, Italia cu 11,1%, Irlanda cu 14.7% şi Portugalia cu 16,3%.

Cea mai gravă situaţie din acest punct de vedere se găseşte în Grecia cu 25,4% şi Spania cu 26.2% şomaj. Sunt aproape la fel de mari ca cele înregistrate în SUA în timpul marii recesiuni.

Pentru statele industrializate, unele dintre cele mai puternice din Europa, cu economii funcţionale de piaţă, cifrele sunt uriaşe. Tinerii sunt cei mai defavorizaţi – în Italia, Portugalia, Spania şi Grecia, peste treime dintre tinerii cu vârste până în 25 de ani nu au loc de muncă. Va fi nevoie de o generaţie întreagă pentru a scădea această rată uriaşă, până la un nivel acceptabil în Spania şi Grecia. Şi Europa se află încă în recesiune.

Dacă ne gândim la cazul unui tânăr de 20 de ani, care are, poate, şi o diplomă universitară, cifrele arată că există posibilitatea ca el să nu aibă niciodată şansa de a-şi urma cariera dorită şi să nu aibă statutul social la care visa.

În Spania şi Grecia, tinerii, ca şi persoanele în vârstă, se află într-o situaţie disperată. În altele, procentajele sunt mai scăzute, dar tot sunt reale. Şomajul nu afectează o singură persoană, ci familii întregi – părinţi, rude. Efectele nu sunt doar financiare, ci şi psihologice, creând un sentiment de ratare şi depresie. Aceşti tineri vor fi nemulţumiţi, furioşi şi vor încerca să plece în altă ţară, vor fi dezrădăcinaţi. Şomajul creează mişcări anti-statale, atât la dreapta, cât şi la stânga eşicherului politic. Şomerii fără speranţă nu au multe de pierdut, dar au ceva de câştigat prin destabilizarea statului. Este greu de cuantificat de la ce nivel în sus se poate vorbi despre astfel de efecte, dar nu există îndoială că Spania şi Grecia sunt deja în acea zonă şi poate şi alte ţări se află în aceeaşi situaţie.

În timp ce în Grecia, extrema dreaptă s-a afirmat tot mai mult, în Spania, cu excepţia unor mişcări autonome, sistemul politic este destul de stabil. Probabil cu speranţa că se va rezolva situaţia cât de curînd posibil. Doar că o astfel de problemă nu are soluţii rapide, este vorba despre probleme ale structurii în profunzime.

De aceea, 2013 este un an critic pentru Europa – nu mai este vorba doar de criza datoriilor suverane sau o criză a sistemului bancar, ci de faptul că economia a slăbit şi şomajul este uriaş. Distribuţia inegală a costurilor, la nivel naţional şi social, este ameninţarea căreia trebuie să-i facă faţă UE.

Europa, la răscruce

UE s-a concentrat atât de mult asupra crizei fincniare, încât este posibil ca realitatea dură a şomajului să nu fi ajuns la birocraţii şi oficialii Uniunii, în parte din cauza diferenţelor de viziune asupra lumii dintre elitele europene şi cei care experimentează situaţia dificilă. În parte, este vorba despre geografie – ţările nordice, inima Uniunii Europene, au şomaj mai redus, iar cele cu situaţia catastrofală sunt la periferie. Aşa că aceste lucruri pot fi ignorate în continuare.

Dar 2013 este anul în care definirea problemelor trebuie să depăşeacă ideea crizei financiare şi să ajungă la consecinţele sale sociale. Trebuie să se facă progrese în acest sens, stagnarea şi şomajul la aceleaşi cote, încă un an, ar duce, foarte probabil, la opoziţie politică semnificativă, care ar crea guverne sau ar forţa actuale guverne să lovească în actuala construcţie europeană.

Construcţia aceasta nu este suficientă de veche şi de puternică pentru a rezista. Chiar dacă oamenilor nu li se cere să moară pentru UE, li se cere să ducă o viaţă în nefericire şi dezamăgire. Este mai greu decât să fii curajos. La crearea UE s-a promis prosperitate, iar eşecul în acest deziderat, sărăcia oferită în schimb, nu este o soluţie pe termen lung. Dacă Europa e în criză, lumea întreagă e în criză, financiar şi politic, şi asta contează foarte mult, conchide analistul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: