Blocajul financiar din economie s-a accentuat semnificativ în ciuda măsurilor de sprijinire a companiilor implementate de executiv (printre cele mai reduse de la nivel mondial, potrivit analizelor internaționale), depășind, în prezent, 320 de miliarde de lei, un nivel fără precedent în ultimii 10 ani, reiese dintr-o analiză Sierra Quadrant, citată de Agerpres.
”Creditul furnizor s-a transformat, din păcate, într-o adevărată capcană pentru multe IMM-uri. Confruntate cu scăderea vânzărilor, multe au intrat în blocaj, astfel că neplata facturilor în termenii agreați a devenit o constantă în economie”, arată specialiștii.
Durata medie de plată a facturilor a crescut la 145 de zile, față de 120 zile în 2020. Mai mult, 58% dintre reprezentanții companiilor din România afirmă că mai au fonduri disponibile numai pentru 1-2 luni.
Dincolo de imposibilitatea de a-și estima corect costurile operaționale, urmare a valului general de scumpiri, un alt fenomen prinde tot mai mult contur în economie – neîncrederea.
”Neîncrederea, scăderea apetitului pentru business, sunt precum un cancer pentru economie. Din păcate vedem tot mai mulți investitori care n-au încredere să dezvolte afaceri, să contracteze produse și servicii, să accepte plata la termen”, a declarat Ovidiu Neacșu, asociat coordonator Sierra Quadrant.
Potrivit acestuia, tot mai multe companii încep să ceară avansuri financiare tot mai mari la lucrările efectuate și, poate cel mai grav, să rezilieze contracte aflate în derulare. Fenomenul accentuării neîncrederii riscă să se extindă până în primăvara anului viitor.
Sierra Quadrant este o companie specializată în lucrări de administrare și lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate, caracterizate prin patrimoniu mare și diversificat.