vineri

3 mai, 2024

28 iulie, 2014

Vladimir Antyufeyev, noul prim-ministru adjunct al separatiştilor din Doneţsk

În momentul în care forţele armate naţionale au început ofensiva în estul Ucrainei, la începutul lunii iulie, liderul separatiştilor, Alexander Borodai (de naţionalitate rusă), a plecat la Moscova pentru „consultări politice”.

După „discuţii fructuoase” în compania unor personalităţi ruse pe care nu le-a nominalizat, Borodai s-a întors la Doneţsk însoţit de un compatriot care s-a făcut remarcat prin implicarea în mişcările separatiste din Republica Moldova şi în războiul dintre Rusia şi Georgia.

Personajul în cauză, Vladimir Antyufeyev (foto), numit pe 10 iulie „prim-ministru adjuct” al „republicii Doneţsk”, este unul dintre numeroşii nativi ruşi care se află la comanda rebeliunii din estul Ucrainei.


Sosirea lui Vladimir Antyufeyev în Ucraina şi poziţionarea sa alături de Alexander Borodai şi de comandantul militar Igor Strelkov este de natură să evidenţieze implicarea Moscovei în acest conflict, consideră oficialii Occidentali.

“S-a petrecut o schimbare semnificativă în conducerea separatiştilor în ultimele câteva săptămâni, care lasă impresia certă a unei implicări crescânde a Rusiei”, a declarat pentru agenţia Reuters Geoffrey Pyatt, ambasadorul SUA la Kiev.

„Toţi aceşti indivizi sunt în contact permanent cu autorităţile Ruse”, afirmă ambasadorul Geoffrey Pyatt.

Rebelii de naţionalitate ucraineană au fost îndepărtaţi de la comandă, fapt care a generat tensiuni în rândul separatiştilor, în special de la doborârea pe teritoriul Ucrainei a avionului de linie malaezian, în urmă cu o săptămână.


Vladimir Antyufeyev l-a înlocuit pe Alexander Khodakovsky, născut în Doneţsk, în poziţia de şef al Securităţii auto-proclamatei Republici Populare Doneţsk, iar un alt nativ ucrainean, Denis Pushilin, a fost demis din poziţia de preşedinte al republicii.

Alexander Khodakovsky a rămas în structura de conducere a rebelilor, fiind cel care a declarat Reuters că separatiştii deţin sistemul de rachete sol-aer despre care Washingtonul a afirmat că ar fi fost folosit la doborârea avionului civil.

SUA cer Rusiei stoparea tirurilor cu rachete asupra Ucrainei şi a aprovizionării cu armament a rebelilor

Oficiali de la Washington afirmă că apariţia etnicilor ruşi în structurile de comandă ale separatiştilor coincide cu un aflux de tehnică militară dinspre Rusia spre Ucraina, ca răspuns la înaintarea armatei ucrainene spre est.

Alexander Borodai afirmă că armamentul folosit de separatişti provine din depozitele capturate de rebeli, însă admite că „voluntari” din Rusia continuă să se alăture mişcării de secesiune.

Secretarul de Stat american John Kerry a cerut duminică ministrului rus de externe, Serghei Lavrov „să oprească atât trimiterea de armament greu, cât şi tirurile de rachete şi de artilerie din Rusia către Ucraina şi să înceapă să ajute la o dezescaladare a conflictului”.

Washingtonul a publicat duminică imagini din satelit care aduc dovezi că Moscova a efectuat tiruri de artilerie de pe teritoriul rusesc asupra unor poziţii ale armatei ucrainene.

Moscova a negat că intervine în mod direct în conflictul ucrainean şi a acuzat Washingtonul că poartă o vastă campanie de denigrare a Rusiei.

Articole recomandate:

Etichete: , , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: