Marii bancheri centrali ai lumii au dat asigurări, la emblematicul simpozion al Fed de la Jackson Hole, că vor acționa decisiv pentru a reduce inflația, ”prudența” fiind aruncată pe geam. Mesajul, deși puternic, vine la sfârșitul unui lung șir de greșeli și s-ar putea traduce prin multă suferință economică, în contextul în care erorile anterioare au erodat credibilitatea decidenților politicilor monetare, se arată într-o analiză Financial Times.
Bancherii centrali au misiunea de a reduce inflația, inclusiv inflația de bază, cea care exclude prețurile volatile, cum ar fi energia sau alimentele. Creșterile recente de prețuri sunt însă o consecință a suprapunerii mai multor factori: șocuri neașteptate asupra ofertei ca urmare a creșterii consumului post-pandemie, iar acum din cauza războiului din Ucraina. ”Foarfeca are însă două tăișuri”, notează jurnaliștii străini – cererea, dar și oferta. Băncile centrale, în special Rezerva Federală din SUA (Fed), au continuat prea mult timp cu politicile ultra-laxe introduse în contextul pandemiei, iar politica fiscală a SUA a fost, de asemenea, prea expansionistă.
O analiză semnată de Ricardo Reis de la London School of Economics indică patru cauze care au generat această situație.
În primul rând, băncile centrale au interpretat în mod repetat șocurile de ofertă ca fiind întreruperi temporare, nu lovituri cvasi-permanente ale producției potențiale. În al doilea rând, ei au citit greșit anticipațiile pe termen scurt, concentrându-se prea mult pe ”medie”, mai degrabă decât pe schimbarea de tendință care indica o creștere a anticipațiilor inflaționiste.
Credibilitatea a fost percepută greșit drept o ”fântână infinit de adâncă”
În al treilea rând, bancherii centrali au perceput credibilitatea de care se bucură ca pe o ”fântână infinit de adâncă”, în loc să fie atenți că apa se evaporă ușor și trebuie mereu completată. ”Astfel, ei eu eșuat în a da importanță distribuției așteptărilor inflaționiste pe termen lung, care se deplasa în sus în fața ochilor lor”, se arată în analiza citată.
Ultimul eroare identificată este atenția prea mare acordată riscului de deflație, care a permis ca revenirea inflației să fie tratată prea superficial.
În acest context, angajamentele formulate la Jackson Hole sunt rezultatul temerilor bancherilor centrali că și-ar putea pierde credibilitatea, iar costurile recâștigării acesteia ar fi foarte mari.
Această teamă este întărită și de riscurile unei spirale prețuri-salarii, mediul fiind fertil – creșterea generalizată a prețurilor, combinată cu o piață a muncii foarte tensionată.
O cădere într-o dinamică similară anilor 1970 ar fi dezastruoasă. Pe de altă parte, există și riscul ca încetinirea economică generată de o combinație între scăderea veniturilor reale și înăsprirea condițiilor monetare să genereze o ”suferință inutil de profundă”.
”O parte a problemei este că o calibrare adecvată a înăspririi monetare este deosebit de dificilă astăzi, deoarece implică creșterea dobânzilor pe termen scurt și scăderea bilanțurilor în același timp (umflate de tiparnițele de bani turate în pandemie, n.r.). Un aspect mai important însă este acela că factorii de decizie nu s-au confruntat cu așa ceva timp de patru decenii”, avertizează analiza citată.
Așteptările pentru Europa sunt chiar mai pesimiste decât cele pentru SUA. Politica monetară va juca un rol în povestea europeană. Dar miezul crizei sale actuale este șocul energetic.
În această privință, decidenții europeni vor trebui să-i sprijine pe cei vulnerabili, iar lista acestora va include nu doar oameni, ci și țări, în contextul în care criza va scoate la suprafață diferențele de dezvoltare între statele din zona euro.
”Va fi necesar un nivel ridicat de cooperare fiscală în zona euro”, se arată în încheiere.
***
