Mediul de afaceri propune un mod mai transparent al analizei de risc, după care sunt selectați contribuabilii pentru inspecția fiscală.
Ar trebui prevăzute criterii clare de analiză și informarea contribuabililor privind concluziile preliminare ale analizei, potrivit propunerilor prezentate joi de Deloitte.
„Trebuie să depășim situația în care analiza de risc a contribuabilor are loc după criterii și cu concluzii conoscute numai de Fisc, spre un mod transparent în care criteriile să fie cunoscute, astfel încât contribuabilii să le poată îndeplini”, a declarat Andreea Artenie, partener al casei de avocatură Reff și Asociații, parte a Deloitte Legal Network.
De asemeni, contribuabililor ar trebui să li se prezinte concluziile preliminare ale analizei de risc pentru a corecta eventualele neînțelegeri privind tipul de afacere al firmelor respective, a mai spus Andreea Artenie (foto), joi, cu ocazia prezentării modificărilor propuse Ministerului Finanțelor, înaintea elaborării unui nou Cod de procedură fiscală.
Regulile analizei de risc fiscal
Două coordonate ar trebui să stea la baza „reașezării procedurii privind analiza de risc efectuată de organul fiscal în scopul îndeplinirii activității de administrare fiscală, procedură ce stă de altfel și la baza selectării contribuabililor pentru inspecție fiscală”:
- Transparentizarea criteriilor de analiză de risc trebuie să permită contribuabililor să se conformeze voluntar, iar „repetitivitatea” analizei de risc să permită corectarea eventualelor neconcordanțe și schimbarea categoriei de risc determinată anterior.
- În al doilea rând, din perspectivă procedurală, analiza de risc trebuie să cunoască trei etape:
- „analizarea informațiilor deținute și elaborarea concluziilor preliminare cu privire la încadrarea în categoria de risc;
- în măsura în care autoritatea fiscală ajunge la concluzia că se impune schimbarea încadrării anterioare sau creșterea gradului de risc, prezentarea concluziilor preliminare contribuabilului cu acordarea posibilității de a prezenta un punct de vedere, de a aduce lămuriri suplimentare sau informații care pot justifica anumite neconcordanțe identificate;
- decizia prin care se stabilește nivelul de risc trebuie să îmbrace forma actului administrativ, cu toate rigorile procedurale ce decurg din calificarea actului, inclusiv posibilitatea de a fi contestat”, potrivit expertului citat.
Regulile controalelor inopinate
În prezent inspectorii fiscali veniți în „controale inopinate” trebuie să anunțe scopul acestora, care nu pot să depășească 30 de zile.
În schimb, în cazul unui „control inopinat și operativ”, dispare obligația anunțării scopului controlului, care poate dura oricât.
Mediul de afaceri propune „alinierea regulilor aplicate controlului operativ și inopinat efectuat de către Direcția Generală de Antifraudă Fiscală (DGAF) cu regulile generale aplicabile controalelor inopinate”, spune Andreea Artenie.
„Vorbind în fapt de aceeași instituție, controalele inopinate și operative trebuie să îmbrace reguli similare și în final, cele două varietăți de control trebuie să-și găsească resortul în principiile fundamentale ce guvernează inspecția fiscală, cu limitările ce derivă din caracteristicile proprii lor și față de natură intempestiva ce le caracterizează”, spune expertul citat.
Astfel că propunerile vizează, în principal, trei aspecte:
- durata controlului – în prezent cele desfășurate de DGAF nu au o durată maximală prevăzută de lege, putând fi prelungite nedeterminat, ceea ce se și întâmplă în practică;
- determinarea limitelor mandatului inspectorilor, acestea urmând a fi comunicate contribuabilului la inițierea controlului; „în prezent, ne confruntăm cu o lipsa totală de delimitare care permite autorității să nu declare contribuabilului în niciun fel scopul și limitele controlului și să inițieze o veritabilă expediție exploratorie în activitatea acestuia;
- respectarea limitelor prescripției – controlul antifraudă nu trebuie să vizeze perioade aflate în afara termenului de prescripție, ceea ce astăzi se întâmplă”.
Modificarea competențelor instanțelor
Prin Legea nr. 212/2018, normele din Legea contenciosului administrativ privind competența de soluționare a cererilor având ca obiect anularea actelor administrative au suferit importante schimbări.
Astfel,
- în ceea ce privește competența materială a instanțelor, conform noilor modificări, cererile evaluabile în bani de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar
- din perspectiva competenței teritoriale, aceasta a devenit una exclusivă, la instanțele de la domiciliul/sediul reclamantului.
Scopul declarat a fost acela de echilibrare a volumului de muncă a instanțelor din provincie cu cel al instanţelor din București, precum și degrevarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).
În ciuda bunelor intenţii declarate, „nu putem să nu ne punem problema că această măsură va duce,
pe de o parte, la scăderea calității actului de justiție, dobândit prin experiență extensivă și supra-specializare la nivelul Curții de Apel București și al ICCJ iar,
pe de altă parte, va afecta conceptul de practică unitară”.
În acest context, „considerăm că este imperativ necesar ca măsura impusă să fie însoțită de specializarea judecătorilor din teritoriu și din instanțele inferioare (i.e. tribunale) în materia contenciosului fiscal”, a mai spus Andreea Artenie, de la Reff şi Asociaţii.
