Textul de mai jos e o sumă de fragmente ale articolului apărut în secțiunea ”Războiul lumilor” din numărul 91 al revistei exclusiv print (192 pagini A4) CRONICILE Curs de Guvernare.
La Brexit nu s-a discutat și despre problema securității UE și a Europei după divorț – și asta nu pentru că ar fi o chestiunea de la sine înțelească, ci dimpotrivă: e o discuție foarte complicată. Depinde de relațiile SUA cu UE și de poziționarea politică a Marii Britanii după Brexit și după schimbarea de la Casa Albă, de angajamentele de până acum ale UK și de capacitatea de-a juca nu numai ”pe lângă casă”, ca UE acum, ci și de a deveni o forță care să conteze în cadrul – și el în mișcare – al reorientărilor geopolitice.
Dar mai bine să citim.
AICI- Sumarul numărului 91 al CRONICILOR (și locul de unde poate fi CUMPĂRATĂ ONLINE)
AICI- Ce sunt CRONICILE (și locul de unde poate fi cumpărată online toată colecția)
REDACȚIA)
***
Efectele Brexit-ului asupra problematicii de securitate au beneficiat până acum de cea mai puțină atenție din partea analiștilor. Deloc întâmplător. Este domeniul cel mai dificil de cuantificat, căci variabilele sunt multe, evoluțiile surprinzătoare, nu există nici modele nici rețete prestabilite.
Există cinci actori care trebuie puși, coerent, pe aceeași pagină:
Marea Britanie, NATO, SUA, Europa și… Uniunea Europeană.
Să le luăm pe rând.
Cum arată ecuația de securitate UK – UE: ce se pierde din angajamente
Până la Brexit, angajamentele militare ale Regatului Unit față de UE includeau, în principal, următoarele componente:
- Sprijin pentru grupurile de luptă ale UE prin furnizarea de trupe și echipamente;
- Contribuții la operațiunile UE de genul Operația EUFOR Althea, Forța Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina, Misiunea de instruire a UE în Mali, Forța Navală Mediteraneană a UE (EUNAVFOR MED), cunoscută și sub numele de Operațiunea Sophia, însărcinată cu combaterea traficului de migranți în sudul Mediteranei. Marea Britanie conduce, de asemenea, sediul operațional EUNAVFOR al operațiunii Atalanta din Northwood.
Există și alte angajamente de tip bilateral asumate de Londra:
- Forță Expediționară Comună (JEF) cu Norvegia, Olanda, Danemarca, Estonia, Letonia și Lituania. JEF are la bază ideea unei forțe militare adaptabile, concepută pentru a spori capacitatea Marii Britanii de a răspunde rapid, oriunde în lume, împreună cu aliații săi, într-un proiect sau altul sau în numele unor organizații internaționale precum ONU sau NATO. În JEF, contribuția Marii Britanii include grupurile de comandă principale, aeriene, blindate, aviatice, aeriene și maritime;
- Dezvoltarea unei Forțe Expediționare Mixte Combinate (CJEF) cu Franța, bazată pe Tratatul anglo-francez Lancaster House semnat în noiembrie 2010. Regatul Unit și Franța s-au angajat în comun la dezvoltarea unui CJEF ca o capacitate bilaterală permanentă pentru utilizare într-o varietate de contexte operaționale și prin diferite aranjamente instituționale (bilateral, NATO, UE sau coaliție).
- Forța amfibie Marea Britanie-Olanda pentru instruire și operare comune.
Există, față de cele enumerate, și alte tipuri de angajamente bilaterale sau multilaterale, de mai mică intensitate.
Ce se va întâpla cu aceste operațiuni după plecarea Marii Britanii din UE?
Din punct de vedere militar, Brexit elimină din UE una dintre cele două puteri militare ale sale capabile să funcționeze și să gândească la scară globală, lăsând Franța ca singura putere militară majoră din Uniunea Europeana. Odată cu plecarea sa, Marea Britanie ia cu sine o parte disproporționată din echipamentele militare de ultimă generație ale Europei.
În termeni cantitativi, rapoarte credibile estimează că Brexit va reduce capacitatea militară a UE cu un sfert, atât în ceea ce privește cheltuielile de apărare combinate, cât și numărul de trupe europene desfășurate.
(………………………………………………….)
Securitatea Europei sau securitatea UE?
O chestiune esențială și, evident, fundamental politică. Ce va urma după Brexit? Ce vor face britanicii în această chestiune? Dar europenii?
(……………………………………………..)
Întrebarea esențială este în ce măsură va fi asumată, de către Bruxelles, ideea unei autonomii strategice a UE, în detrimentul unei – ipotetice și ea – autonomii strategice a Europei.
În prima versiune, rolul Marii Britanii scade dramatic, dar și șansele unei veritabile autonomii strategice a UE sunt precare. Rămasă fără un actor esențial, respectiv Londra, Uniunea e mai săracă din punct de vedere strategic și militar.
După cum s-a observat deja, întrebările esențiale din acest domeniu ar fi următoarele:
- Este autonomia strategică a UE o condiție prealabilă pentru autonomia strategică europeană?
- Este autonomia strategică europeană o condiție prealabilă pentru autonomia strategică a UE?
Indiferent dacă autonomia strategică se referă la apărarea colectivă sau la operațiunile în afara zonei UE, există mai multe straturi de luat în considerare pentru a răspunde la această întrebare:
operațiuni, capacități, finanțare, voință politică, politică externă și descurajare nucleară.
(Citiți și:””T Zero” – avem doar 3 ani la dispoziție să ne înscriem ca jucători în economia viitorului post-Covid / Cover, sumar, titluri – au apărut CRONICILE 91”)
În starea actuală, în mod concret, cel mai bun lucru pe care autonomia strategică a UE îl poate spera în prezent este capacitatea de a acționa singură în vecinătatea sa. După cum s-a observat, însă, UE nu are, de fapt, capacitatea de a acționa cu intensitate ridicată în „străinătatea ei apropiată”, așa cum a arătat operațiunea din Libia. În plus, misiunile europene sunt limitate la gestionarea crizelor, fără angajamente concrete în luptă.
(…………………………………………………)
Dacă discutăm însă despre Europa și nu doar despre UE, lucrurile sunt mai complexe și mai de perspectivă. Marea Britanie, în acest caz, nu a plecat nicăieri. Rămâne în Europa, deci rămâne implicată și în securitatea europeană. În această logică, se poate prezerva și dimensiunea atlantică a opțiunilor britanice, adică importanța NATO, căci s-ar putea dezvolta o puternică componentă de securitate europeană în cadrul NATO, cu sprijinul Londrei.
Într-un asemenea caz, cum bine s-a spus, vorbim de mai multe componente: autonomia strategică europeană se referă atât la operațiunile în afara zonei, cât și la apărarea colectivă. Atunci când vorbim despre ultima componentă, firește, capătul drumului este dimensiunea nucleară, în care Marea Britanie este un actor semnificativ și unde NATO va rămâne reperul major.
(……………………………………………….)
Marea Britanie și NATO – pilonul de stabilitate
Alianța Nord-Atlantică va deveni și mai importantă pentru Marea Britanie, iar creșterea cheltuielilor pentru apărare anunțate de Marea Britanie în noiembrie 2020 arată că vrea să rămână un aliat credibil al Alianței.
(……………………………………………..)
Marea Britanie și America
Președintele democrat Barack Obama îi avertiza pe britanici, în ajunul referendumului pentru Brexit, că, dacă vor vota pentru ieșirea din UE, vor trebuie să se așeze la coadă pentru a aștepta un acord bilateral cu Statele Unite al Americii.
(Citiți și: ”Inteligența artificială față cu democrația – sau despre Iluminismul 2.0 și reinventarea societății occidentale. Interviu cu Braden Allenby, profesor de inginerie și etică la Arizona State University”)
Relația dintre Marea Britanie și SUA urmează să fie testată în perioada care va urma, cu un Joe Biden deloc simpatic față de Brexit și care vorbește despre o reîntoarcere a SUA în Europa. În plus, relațiile personale dintre Biden și Johnson nu sunt unele de prietenie. Americanii se referă astăzi la Marea Britanie ca la un „aliat apropiat”, nu „special”, deși relația dintre Londra și Washington i-a adus Marii Britanii eticheta „cal troian” în UE în privința proiectelor de apărare colectivă europeană.
China rămâne un test și o provocare. În acest caz, se poate spune sigur că Marea Britanie va susține poziția americană. În dosarul chinez, relația dintre europeni și americani a început cu stângul, prin semnarea (aproape) ostentativă de către primii a acordului comercial cu China, înainte de inaugurarea noului peședinte la Casa Albă și fără consultări cu partenerii americani, în ciuda avertismentelor și sugestiilor trimise, voalat, de către consilierul de securitate al președintelui Biden, Jack Sullivan.
În plus, Marea Britanie a fost și este sceptică cu privire la rolul Rusiei în Europa, spre deosebire de Franța și Germania. Este de așteptat ca Marea Britanie să continue să își mențină pozițiile pe Flancul de Est, de la anagajamentul pentru suveranitatea Ucrainei, până la sprijinirea aliaților din zona baltică.
În ce măsură pozițiile americane și britanice vor rima de fiecare dată, e de urmărit. Mai mult decât atât, administrația Biden seamănă mult cu administrația Obama, care nu a fost una de succes pe planul politicii externe.
În aceste circumstanțe, există riscul ca noua administrație americană să își propună obiective nerealiste – dorința lui Biden de a forma „o alianță a democrațiilor”, cu un interes pentru implicarea Indiei ca o contrapondere la China – sau, în pofida declarațiilor inițiale, să-și edulcoreze masiv pozițiile până a ajunge la concesii ineficace (cum a fost faimosul „reset” cu Rusia al administrației Obama).
În actuala redesenare globală a chestiunii de securitate, unii vorbind chiar despre „o nouă ordine mondială”, Brexitul este numai un episod.
(……………………………………………………..)
***
Citiți analiza integrală în numărul 91 (192 pagini A4) al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare.
AICI- Sumarul numărului 91 al CRONICILOR (și locul de unde poate fi CUMPĂRATĂ ONLINE)
AICI- Ce sunt CRONICILE (și locul de unde poate fi cumpărată online toată colecția)
-Poate fi cumpărat, începând cu data de 05 martie și în chioșcurile Inmedio și în lanțul de librării CĂRTUREȘTI –
