24 ianuarie, 2022

Numărul racordărilor consumatorilor casnici la sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi la reţelele de distribuţie a energiei electrice nu a crescut, în pofida modificărilor legislative special efectuate în acest sens, conform unei analize a Consiliului Concurenței.

„Numărul racordărilor consumatorilor casnici la sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi la reţelele de distribuţie a energiei electrice nu a crescut, deşi legislaţia în domeniu a fost modificată tocmai pentru a stimula acest proces”, a constat Consiliul Concurenţei.

Cadrul legislativ primar privind procedura de racordare la reţelele/sistemele de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale a fost modificat în 2020 pentru a obliga operatorul de distribuţie de energie electrică sau de gaze naturale să racordeze la reţea toţi solicitanţii clienţi finali casnici, în termen de 90 de zile de la data obţinerii autorizaţiei de construire și cu recuperarea costurilor racordării într-o perioadă de 5 ani.


Aceste modificări au fost urmate de adaptarea de către ANRE a legislaţiei secundare, în primul trimestru al anului 2021.

Cu toate acestea, deşi numărul de cereri de racordare la reţelele de distribuţie depuse de clienţii casnici a crescut, nu s-a înregistrat şi o majorare a lucrărilor de racordare, deci a locurilor de consum casnic:

  • În cazul energiei electrice, în timp ce numărul cererilor de racordare primite de operatorii de distribuţie, în primul semestru din 2021, din partea clienţilor casnici a crescut cu 31% faţă de semestrul 1 din 2020, numărul locurilor de consum a crescut cu doar 1,4%.
  • În cazul gazelor naturale, numărul cererilor de racordare transmise de clienţii casnici a crescut cu circa 170% în semestrul 1 2021 comparativ cu semestrul 1 2020, în timp ce numărul locurilor de consum a crescut cu doar 3,6%.

Creşterea numărului de racordări ar conduce extinderea pieţelor de furnizare a energiei electrice şi a gazelor naturale către consumatorii casnici şi, implicit, la creşterea portofoliului furnizorilor existenţi şi la apariţia de noi furnizori pe piaţă.

Concluzia anchetei Consiliului Concurenței – extinderea rețelei ar fi stimulată dacă autoritățile locale ar finanța integral procesul

Consiliul Concurenţei a solicitat operatorilor de distribuţie date şi informaţii cu privire la procesul de racordare, iar în urma analizei a rezultat că finanțarea procesului de dezvoltare a reţelelor/sistemelor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, de către autoritățile administrative locale ar putea impulsiona activitatea de racordare.


Ca urmare, Consiliul Concurenţei recomandă adaptarea legislaţiei astfel încât să permită autorităţilor locale finanţarea în întregime a lucrărilor de dezvoltare a reţelelor, finanţarea putând fi asigurată în acest caz din resursele locale sau prin accesarea de fonduri naţionale şi/sau comunitare de investiţii.

A doua concluzie importantă este că realizarea lucrărilor de racordare nu trebuie să aibă la bază doar principiul eficienţei economice, ci acesta trebuie coroborat cu alte criterii, cum ar fi o durată clară până la racordare.

În acest fel s-ar oferi o certitudine în ceea ce priveşte durata maximă de timp pentru extinderea reţelelor/sistemelor de distribuţie, inclusiv pentru investiţiile cu un grad redus de eficienţă.

În ultimii ani, autoritatea de concurenţă a aplicat sancţiuni de peste 10 milioane euro unor companii care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa serviciilor conexe distribuţiei de gaze sau de energie pentru încălcarea normelor de concurenţă:

  • Delgaz Grid SA, membră a grupului E.ON a fost amendată cu 30 milioane lei (aproximativ 6,1 milioane euro) pentru abuz de poziție dominantă pe piaţa serviciilor conexe distribuţiei de gaze naturale, respectiv pe piaţa serviciilor de verificări şi revizii tehnice ale Instalaţiilor de Utilizare a Gazelor Naturale (IUGN) în zona de distribuţie a Delgaz Grid SA.
  • În urma implementării angajamentelor asumate de E-Distribuţie Muntenia SA (companie a grupului Enel), în contextul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă, durata medie de obţinere a avizelor tehnice de racordare emise de companie a scăzut cu 20%, în condiţiile în care numărul cererilor de racordare a crescut cu 30%. De asemenea, intervenţia Consiliului Concurenţei a condus la creşterea transparenţei procesului de racordare şi a gradului general de informare a utilizatorilor în legătură cu procesul de racordare, în ultimul an, numărul de clienţi care utilizează serviciul online de racordare crescând cu peste 90%.
  • Compania Distrigaz Sud Reţele SRL (membră a grupului Engie) a fost amendată cu 17.650.326 lei (aprox. 3,7 milioane euro), pentru abuz de poziţie dominantă manifestat prin practicarea unor tarife excesive, nejustificate economic, pentru avizarea tehnică a proiectelor de execuţie, recepţia şi punerea în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale (IUGN).
  • Distribuitorul de gaze naturale Premier Energy SRL, în calitate de succesor legal al companiei Gaz Sud SA a fost sancţionat cu 6,3 milioane lei (aprox. 1,3 milioane euro) pentru că a abuzat de abuz de poziţia sa dominantă prin impunerea unor tarife discriminatorii pentru servicii de avizare tehnică a proiectelor, de recepţie a lucrărilor şi de punere în funcţiune a IUGN, diferenţiate în funcţie de realizatorul lucrărilor de proiectare şi de execuţie a instalaţiilor.
  • Distribuitorul de gaze naturale Wirom Gas SA şi nouă executanţi de lucrări în domeniu au fost amendaţi cu 920.069 lei pentru pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale prin care au stabilit un preţ fix pentru realizarea IUGN.

Consiliul Concurenţei mai anunță că pune în consultare publică Raportul intermediar privind racordarea clienţilor casnici la sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi la reţelele de distribuţie a energiei electrice.

Documentul prezintă activitatea de racordare la reţelele/sistemele de distribuţie, inclusiv activităţile şi etapele acestui proces, evoluţiile cadrului normativ aplicabil, anumite elemente extrase din chestionarele completate de operatorii de distribuţie, precum şi unele din problemele indicate de aceştia cu privire la procesul de racordare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: