Liderii coaliției de guvernare se întâlnesc marți seară la vila Lac pentru a discuta problemele legate de configurarea Bugetului pe 2021: Buget care, spre deosebire de altele, ar trebui să fie primul pas spre întoarcerea la deficitul de maximum 3% în anul 2024, odată cu toate celelalte state UE prin reîntoarcerea la Pactul de Stabilitate.
Or, România stă cel mai prost la capitolul echilibrelor – după evaluarea de zilele trecute a agenției Moody’s, chiar prin comparație cu celelalte state din Est.
Reîntoarcerea la ținta de deficit bugetar de sub 3% din PIB în anul 2024 este fezabilă numai dacă se respectă cu strictețe numeroase condiționalități auto-impuse. AUTOimpuse – adică România nu mai are o constrângere pentru a se încadra în anumite ținte prestabilite, situație în care s-a aflat la criza precedentă prin acordul cu FMI.
Ținta finală de deficit bugetar, de 3% din PIB în 2024 impune o creștere medie anuală a veniturilor bugetare cu 4,5% mai rapidă decât creșterea cheltuielilor bugetare, în fiecare an.
Bugetul din acest an este doar o parte a unei consolidări bugetare semnificative, care se va întinde pe patru ani. Or, așa cum se anunță lucrurile până și acest pas – al Bugetului pe 2021 – pare să fie greu.
Ipoteza de lucru
Pentru a atinge această țintă, plecăm de la ipoteza de lucru care ia în calcul atât necesarul de creștere susținută a PIB, cât și ”treptele” de reducere, la fel de susținută, a deficitului.
1- Reducerea graduală a deficitului bugetar (pentru a nu împinge economia în recesiune), conform unui calendar de tipul:
2- Un ritm mediu anual de creștere a PIB nominal de circa 7% în perioada 2021-2024.
Acest ritm poate rezulta dintr-o combinație de creștere reală de 4% pe an și un deflator de 2,9% pe an (sau dintr-o creștere reală de 3,5% pe an și un deflator de 3,4% pe an, sau dintr-o creștere reală de 4,5% pe an și un deflator de 2,4% pe an etc.)
Ca metodologie de apreciere a creșterii PIB am utilizat indicele de 1,07 la puterea a patra față de PIB-ul estimat pentru 2020.
În fața acestor ipoteze de lucru, se configurează un set de condiționalități concrete și asumate de partenerii de coaliție, astfel încât, partidele aflate la guvernare și având responsabilitatea reechilibrării macro și dezvoltății prin investiții plătibile, să nu se mai comporte ca în campania electorală.
Astfel:
4 Condiționalități și scenariile venituri/cheltuieli
- Adoptarea unei strategii bugetare pe 4 ani (și nu pe un singur an, ca în prezent) și transpunerea ei în practică fără sincope.
- Convingerea partenerilor sociali (patronate, sindicate) de necesitatea urmăririi cu consecvență a respectivei strategii.
- Un moratoriu politic pe problemele bugetare, semnat de toate partidele parlamentare.
- Înțelegerea faptului că, pentru reducerea deficitului bugetar, contează mai puțin ritmul de creștere al PIB; ceea ce contează cu adevărat este diferențialul de creștere dintre veniturile bugetare și cheltuielile bugetare.
De exemplu, un ritm de creștere medie a PIB nominal de 10 la sută pe an ar fi irelevant, dacă atât veniturile bugetare cât și cheltuielile bugetare ar crește în același ritm (deficitul nu s-ar reduce).
Prin urmare, problema revine la a calcula ritmurile optime de creștere a veniturilor bugetare, respectiv a cheltuielilor bugetare (medii anuale), pentru a reduce deficitul bugetar sub 3% din PIB în 2024.
Conform Tabelului 1 de mai jos, diferențialul de creștere dintre venituri și cheltuieli ar trebui să fie de circa 4,5% anual, pentru a realiza corecția bugetară dorită.
Un ritm de creștere a cheltuielilor bugetare de numai 3 sau 4 la sută pe an presupune indexarea salariilor bugetarilor și a pensiilor DOAR cu rata inflației și aproape deloc cu creșterea economică reală. De aceea este necesar acordul partenerilor sociali.
Cu cât ritmurile de creștere a cheltuielilor și veniturilor sunt mai înalte, chiar dacă se păstrează diferențialul de 4,5% pe an în favoarea veniturilor bugetare, ținta de reducere a deficitului devine tot mai greu de atins.
Diferențialul de creștere anuală dintre veniturile și cheltuielile bugetare este un parametru extrem de important și sensibil.
De exemplu, dacă acest diferențial de creștere este de numai 2,5 la sută pe an în favoarea veniturilor bugetare (în loc de 4,5% la sută pe an), se poate observa din Tabelul 2 de mai jos că ținta de deficit în 2024 este ratată semnificativ, deficitul bugetar situându-se la peste 5% din PIB în oricare din scenarii.
De aici rezultă importanța nu numai a creșterii veniturilor bugetare mai rapid decât creșterea cheltuielilor bugetare, ci și a atingerii unui diferențial semnificativ de creștere de 4,5 la sută anual.
De menționat că și aici, ca metodologie, am aplicat indicii de 1,03, respectiv 1,04 la puterea a patra, față de indicatorii corespondenți de la nivelul anului 2020.
Important: e necesară înțelegerea faptului că, pentru reducerea deficitului bugetar, fondurile europene în sine sunt irelevante, ele apărând atât pe partea de venituri, cât și pe partea de cheltuieli bugetare.
Fondurile europene pot deveni relevante pentru reducerea deficitului bugetar într-un singur caz: atunci când ele înlocuiesc cheltuieli inițial programate a se finanța cu fonduri autohtone (venituri interne), iar fondurile autohtone astfel eliberate nu sunt cheltuite pe alte destinații, realizându-se astfel o economie bugetară.
Un exemplu concret – un scenariu de lucru – ar fi următorul: presupunând că investițiile de la buget sunt prevăzute ex ante să reprezinte 4% din PIB și că finanțarea lor ex ante este prevăzută a fi făcută cu fonduri autohtone în proporție de 2% din PIB și cu fonduri europene în proporție de 2% din PIB, se poate întâmpla ca, pe parcursul anului, autoritățile europene să fie convinse să accepte finanțarea investițiilor cu încă 1% din PIB din fonduri europene, aducând totalul finanțării din fonduri europene la 3% din PIB. Dacă acel 1% din PIB reprezentat de fonduri autohtone „economisite” nu este cheltuit, atunci rezultă o reducere a deficitului bugetar cu 1% din PIB.
Dar numai în aceste condiții și acest fel de scenarii se poate accepta o ușoară relaxare legată de diferențialul de creștere de 4,5% pe an dintre veniturile și cheltuielile bugetare.
De exemplu, dacă acest diferențial de creștere ar fi de 3,5% pe an (conform Tabelului 3 de mai jos), ar rezulta un deficit bugetar excesiv de 1-1,5% din PIB în anul 2024, care ar putea fi acoperit prin atragerea superioară a fondurilor europene și prin necheltuirea fondurilor autohtone astfel „eliberate”.
În concluzie, atingerea unei ținte de deficit bugetar de sub 3% din PIB în anul 2024 este fezabilă, dar depinde de respectarea cu strictețe a numeroase condiționalități auto-impuse.
Deosebirea față de perioadele de corecție bugetară 1999-2003 sau 2010-2014 constă în faptul că atunci România se afla în cadrul unor programe cu Fondul Monetar Internațional, care făceau mai ușor de acceptat anumite constrângeri. De asemenea, nu trebuie uitat că 2024 este un an electoral, cu riscurile de relaxare bugetară încetățenite deja în astfel de ani și care pot anula eforturile de corecție bugetară depuse în anii anteriori (2021-2023).
Nu intrăm în detaliile ajustării fiscale (ce cheltuieli să fie înghețate/reduse, ce venituri să fie crescute), însă experiența ne arată 2 lucruri:
a) NU de la investiții trebuie tăiate cheltuielile
b) Eventualele majorări de taxe și impozite pentru a crește veniturile trebuie făcute – pentru a nu brusca economia care abia se ridică după criza Covid – atât prin digitalizarea ANAF cât, mai ales, prin refacerea Codului Fiscal:
Cod Fiscal care nu mai are nicio legătură nici cu economia, nici cu direcția în care ar trebui să îndreptăm economia, și nici cu echitatea contrubuabililor în fața taxării.
