miercuri

17 iulie, 2024

7 aprilie, 2022

Garda Naţională de Mediu avertizează  joi că amenzile pentru neeliminarea ambroziei de pe terenurile intravilane sau extravilane pot ajunge până la 20.000 de lei, scrie News.ro.

”Popular i se spune iarba pârloagelor sau iarba pustiei, iar în oraşe este cunoscută ca ambrozie, buruiana care poate provoca alergii severe dacă este lăsată să se răspândească.

Pentru evitarea instalării şi răspândirii ambroziei şi pentru eliminarea ei de pe terenurile intravilane sau extravilane, Legea 62/2018 obligă proprietarii sau deţinătorii sau administratorii de terenuri intravilane şi extravilane să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia”, a transmis, joi, Garda Naţională de Mediu.


Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare anual, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, până cel târziu la 30 iunie, lucrări de întreţinere a terenurilor prin diferite metode, până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a ambroziei, astfel încât planta să nu răspândească polenul care conţine multiple fragmente alergizante.

”Sancţiunile aplicabile pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de Legea 62/2018 sunt reprezentate de amenzi de la 1.000 de lei, la 5.000 de lei, pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele juridice prevăzute la art. 3 din lege.

Verificarea şi identificarea terenurilor infestate, de pe raza teritorială a unităţilor administrativ-teritoriale, se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale, prin agenţii agricoli angajaţi sau persoanele din cadrul acestora desemnate prin dispoziţie a primarului. Modul în care se face prevenirea sau combaterea buruienii este lăsat la latitudinea proprietarilor şi administratorilor de terenuri extravilane sau intravilane”, a explicat Marioara Artemis Gătej, comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: