joi

28 martie, 2024

20 aprilie, 2021

Ambasadorul John Sullivan (stânga) la o întâlnire cu președintele Rusiei în ianuarie 2020

Ambasadorul Statelor Unite la Moscova a anunțat că se întoarce la Washington pentru consultări. Anunțul apare la câteva zile după ce, potrivit The Guardian, guvernul rus i-a recomandat oficialului american să părăsească Rusia din cauza „situației extrem de tensionate” dintre cele două țări.

Plecarea lui John Sullivan lasă ambasadele celor două țări fără diplomatul lor șef într-un moment în care Washingtonul și Moscova au anunțat noi sancțiuni reciproce și în contextul în care masarea de trupe rusești la granița cu Ucraina și starea de sănătate a disidentului Alexei Navalnîi provoacă îngrijorări în rândul cancelariilor occidentale.

„Cred că este important pentru mine să vorbesc direct cu noii mei colegi din administrația Biden din Washington despre starea actuală a relațiilor bilaterale dintre Statele Unite și Rusia”, a afirmat Ambasadorul Sullivan într-un comunicat remis presei.


„De asemenea, nu mi-am văzut familia de peste un an și acesta este un alt motiv important pentru ca să mă întorc pentru o vizită. Mă voi întoarce la Moscova în săptămânile următoare înaintea oricărei întâlniri dintre președinții Biden și Putin”, a adăugat John Sullivan.

Rusia și-a rechemat în luna martie ambasadorul de la Washington, Anatoli Antonov, pentru consultări după ce președintele Joe Biden a declarat într-un interviu că Putin este „un criminal” și că va plăti pentru ingerința în alegerile americane de anul trecut.

Administrația Biden a expulzat săptămâna trecută 10 diplomați ruși și a anunțat noi sancțiuni ample împotriva Rusiei pentru ingerința în alegeri și presupusul rol al Moscovei în atacarea companiei SolarWinds care a compromis datele a numeroase persoane, companii și agenții guvernamentale din SUA.

Măsura a reprezentat cea mai mare expulzare a unor diplomați ruși de către Washington după 2018 iar Rusia a răspuns expulzând la rândul ei 10 diplomați, luând în vizor operațiunile ambasadei americane de la Moscova și recomandându-i ambasadorului Sullivan să părăsească țara.


„Este evident că situația extrem de tensionată implică în prezent o nevoie obiectivă ca ambasadorii ambelor țări să fie în capitalele lor să analizeze situația și să țină consultări”, a scris săptămâna trecută ministerul rus de externe în comunicatul în care a anunțat măsurile de retorsiune.

Potrivit The Guardian, deși John Sullivan nu a fost expulzat, se pare că presiunile făcute de guvernul rus au influențat decizia oficialului american de a se întoarce temporar acasă. Site-ul american de știri Axios, citând două surse informate despre situația din Moscova, a scris că Ambasadorul Sullivan intenționa inițial să rămână la post.

Ultima expulzare a unui ambasador american din Rusia a avut loc în 1952 când George F. Kennan a fost declarat persona non-grata de către dictatorul sovietic Iosif Stalin.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: