marți

16 aprilie, 2024

3 martie, 2019

O persoană a murit, iar alte cel puţin 183 au fost rănite de forțele de ordine în cursul protestelor organizate vineri în mai multe orașe din Algeria ca reacție faţă de intenţia preşedintelui Abdelaziz Bouteflika (82 de ani) de a candida pentru al cincilea mandat.

Sunt cele mai extinse proteste din ultimii 20 de ani, iar demonstrațiile de vineri au fost organizate pe rețelele sociale și și-au propus să scoată în stradă un milion de participanți.


Manifestanții nu cred că președintele este apt pentru a conduce țara și acuză că, din 2013, Algeria este condusă, în realitate, de consilierii acestuia.

Din 2013, de când a suferit accidentul vascular cerebral, Bouteflika a mai fost văzut în public doar de câteva ori şi nu a mai ţinut niciun discurs de câţiva ani. În primii ani ai preşedinţiei, el a eliminat insurgenţa islamistă, iar mulţi algerieni au tolerat sistemul politic represiv ca preţ al păcii şi stabilităţii.

Președintele este internat de duminica trecută la Geneva, oficial pentru „examinare medicală periodică”.

Bouteflika a venit la putere în 1999 și este politicianul care a pus capăt războiului (în 2002) civil de zece ani în care au fost uciși aproximativ 200.000 de oameni.


Din cauza brutalității extreme a conflictului, mulți algerieni au tolerat ulterior un sistem politic restrictiv, în schimbul păcii și stabilității.

De aici ineditul protestelor ce au loc acum și care încalcă un tabuu în societatea algeriană.

Săptămâna aceasta, autoritățile au arestat câțiva jurnaliști prezenți în centrul Algerului, la o manifestație pentru libertatea presei.

Încercând să-i convingă pe algerieni să nu participe la aceste marșuri, premierul Algeriei, Ahmed Ouyahia, a comparat mișcarea protestatară în creștere cu demonstrațiile pașnice ce au avut loc în Siria, în 2011, și care au generat ulterior în conflictul încă în desfășurare.

Discursul acestuia a fost ținut în Parlament și unii membri ai legislativului au ieșit imediat din sală, în semn de protest față de manipularea premierului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: