Pe numele lui Bogdan Alexander Adamescu (foto), fiul omului de afaceri Dan Adamescu, a fost emis mandat de arestare preventivă în lipsă în dosarul magistraților care aranjau procese de insolvență.
Decizia instanţei nu este definitivă, dar este executorie.
Mandatul lui Alexander Adamescu, care are cetățenie germană, a fost aprobat după ce procurorii anticorupție “au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezența inculpatului în fața organelor judiciare, însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor față de el și în final sustragerea de la urmărirea penală”, potrivit DNA.
Fiul lui Dan Adamescu este acuzat de două infracțiuni de mită. El și tatăl său le-ar fi dat, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei, magistraților Stanciu Ion și Rovența Elena, judecători la Tribunalul București – Secția VII Civilă, în momentul săvârșitii infracțiunii.
În schimb, cei doi magistrați urmau să dispună, în dosare privind procedura insolvenței, soluții favorabile unora dintre societățile la care acționar era Adamescu Grigore Dan.
În prima instanță, Ion Stanciu a fost condamnat la trei ani și opt luni, iar Elena Rovența la cinci ani și 10 luni.
În același lot de magistrați corupți a mai fost condamnat, la o pedeapsă record, și Mircea Moldovan – 22 ani de închisoare. Totalul provine dintr-un spor de pedeapsă de 15 ani și două luni, adăugat la cele 10 condamnari pentru infracțiuni, cea mai mare dintre ele fiind de șase ani și 10 luni.
Dan Adamaescu a primit o condamnare de patru ani și patru luni de închisoare cu executare, în acest dosar.
Adamescu tatăl este pus sub control judiciar pe cauțiune (pentru o sumă de 40 de milioane de lei), în alt dosar în care este acuzat abuz în serviciu în formă calificată, spălare a banilor șicomplicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două infracțiuni) în dosarul privind modul în care a administrat compania SC asigurare Reasigurare Astra.