sâmbătă

20 aprilie, 2024

28 mai, 2016

deseuriAutorităţile române au declarat alertă la toate vămile pentru a bloca transferul sau intrarea în ţară a unor transporturi de deşeuri. Decizia a fost luată după ce publicaţia „Gazeta Românească”, din Italia, a scris că o firmă românească a semnat un contract pentru depozitarea în România a sute de mii de tone de deşeuri  dintr-un depozit aflat la 25 de kilometri de Napoli.

Existenţa afacerii a fost confirmată chiar de avocata firmei implicate, ECO SUR, pentru Digi24: „Am oferit serviciile noastre unei firme care a participat la licitaţie, noi să oferim serviciul de tratare şi depozitare a deşeuri lor în depozitele noastre, respectiv în depozitul Vidra”, a explicat avocata Cristiana Varăşteanu.

România nu a fost notificată în legătură cu importurile de deşeuri

Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor (MMAP) precizează, într-un comunicat transmis presei, că Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) nu a primit nicio notificare din partea ECO SUD sau a autorităţilor competente din Italia referitor la intenţie vreunei societăţi de a aduce pe teritoriul ţării noastre deşeuri din Italia.


Un astfel de transport poate fi realizat doar după ce expeditorul notifică autorităţile din ţara destinatară şi obţine un acord preliminar scris în acest sens, se mai arată în comunicat.

„Ca urmare a informaţiilor vehiculate în media românească şi cea italiană privind un posibil transfer de deşeuri municipale din Regiunea Campania (Italia) spre România, Ministerul Mediului face următoarele precizări: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului nu a primit nicio înştiinţare sau notificare din partea Eco Sud sau a autorităţilor competente din Italia, cu privire la pretinsa intenţie a societăţii de a aduce pe teritoriul ţării noastre deşeuri din Italia”.

Dacă ar primi o astfel de notificare, România ar fi oricum obligată să o refuze automaz cererea, întrucât introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora este interzisă conform legii, prin OUG 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea 265/2006, art. 32.

ECO SUD spune că nu a adus până acum niciun transport. Ministerul Mediului controlează depozitele firmei

Avocata ECO SUD susţine că până acum nu a fost efectuat niciun transport şi urma să ceară avizul din partea autorităţilor:


Nu s-a demarat încă procedura de transfer al deşeurilor. Deci până acum nu am adus nici măcar un deşeu, din niciun stat. În măsura în care această notificare va fi aprobată de către statul român noi vom primi aceste deşeuri”, a declarat Cristina Vărăşteanu, pentru Digi24.

Pe de altă parte, Ministerul Mediului a explicat în comunicat că a demarat încă de săptămâna trecută un amplu control la toate punctele ECO SUD din ţară, urmare a sesizărilor pe această temă.

Pentru a preveni o eventuală disimulare a cantităţilor de deşeuri municipale în orice formă de deşeu valorificabil (ex. valorificarea prin coincinerarea în fabrici de ciment), GNM a solicitat Direcţiei Generale a Vămilor să monitorizeze atent la toate punctele vamale orice transfer sau import de deşeuri în România.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: